Teatrul Tineretului Piatra Neamţ prezintă vineri, 11 octombrie 2013, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului „Luceafărul”, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) premiera spectacolului „O… ladă”.
Spectacolul realizat de trupa Teatrului Tineretului marchează închiderea celei de-a VI-a ediţii a festivalului. FITPT este în plină desfăşurare (5-11 octombrie) şi reuneşte, sub genericul LUDIC, evenimente şi artişti din 10 ţări: Marea Britanie, Italia, Rusia, Olanda, Belgia, Germania, Cehia, Franţa, Polonia şi România.
Vestea bună pentru publicul iubitor de teatru de la Iaşi are, din păcate, o mare doză de tristeţe pentru spectatorii de la Piatra Neamţ. Trupa Teatrului Tineretului a pregătit noi spectacole pentru începutul stagiunii 2013 – 2014, dar sala „de acasă”, deşi renovată, încă nu este funcţională.
Liviu Timuş, directorul Teatrului Tineretului, a răspuns invitaţiei selecţionerului FITPT, criticul de teatru Oltiţa Cîntec, de a juca „O… ladă”, noul spectacol al TT-ului, în premieră absolută, pe 11 octombrie, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a festivalului organizat de Teatrul „Luceafărul” Iaşi: „Omu-şi face iarna car şi vara sanie. Noi ne-am făcut o ladă, în care ne-am pus sufletele şi lucruşoarele şi-am plecat în pribegie. Ne-om întoarce, când s-or îndura să ne termine casa. Până atunci, poposim şi în târgul domniilor voastre, să vă zăpăcim minţile şi să vă ostoim sufletele cu jucărelele noastre, aranjate cu măiestrie în lada fermecată, de conul Alexandru Dabija. Ba chiar ne-am îndârjit să facem acest lucru în premieră absolută, mulţămind celor care ne-au invitat şi ne primesc în casa lor, lăsându-ne să ne tragem sufletul şi să uităm pentru câteva clipe că de trei ani suntem pribegi”, notează Liviu Timuş, referindu-se la situaţia în care se află trupa, din cauza lucrărilor de restaurare a clădirii.
„O… ladă”, creaţie colectivă după Ion Creangă, coordonată de Alexandru Dabija, dezvoltă postmodern întâmplările din „Fata babei şi fata moşneagului”. Regizorul continuă astfel proiectul său de reinterpretare a operelor scrise de Ion Creangă pentru cei mici, în versiuni scenice pentru cei mari: „Blazonul artistic al Teatrului Tineretului este cunoscut în întreaga ţară, instituţia făcându-şi de-a lungul timpului un renume din «tinereţea lui fără bătrâneţe». Proiecte îndrăzneţe, experiment, deschidere, acestea au fost şi sunt coordonatele pe care teatrul pietrean şi-a direcţionat energiile creative ale stagiunilor prezente”, afirmă Oltiţa Cîntec.
Spectacolul „O… ladă”, cu Nora Covali, Corina Grigoraş, Ecaterina Hâţu, Cătălina Ieşanu, Ingrid Robu, Adina Suciu, Alexandra Suciu, Cezar Antal, Victor Giurescu, Dragoş Ionescu, Rareş Pîrlog, Dan Covrig şi Costel Manole, este programat pentru vineri, 11 octombrie, ora 19.00, la sala mare a Teatrului „Luceafărul”. (Gina Popa)