Teatrul Tineretului Piatra-Neamț

Fie că ai mai fost deja la spectacole sau este pentru prima dată când intri într-o sală de teatru, fie că locuiești în Piatra Neamț sau te afli în vizită în oraș, experiența unui tur ghidat îți va dezvălui istoria unei instituții cu o tradiție de peste 60 de ani, precum și ce se află în spatele unei reprezentații scenice. De la colegii noștri din  cadrul Serviciului literar și artistic vei afla atât povești despre momentele cele mai interesante din activitatea TT de-a lungul timpului, cât și detalii despre stagiunea actuală. Prezentarea Sălii Mari și a Sălii Studio „Corneliu-Dan Borcia” va fi însoțită de mici demonstrații de scenotehnică realizate de regizorul tehnic, asistat de luminiști, sunetiști și mașiniști. De asemenea, veți putea vedea Sala Rotondă, redecorată de artistul vizual Saddo în 2018, Sala Media, precum și expoziții temporare, aflate în foaier.

Tururile se adresează atat grupurilor organizate de elevi ( maxim 30 de persoane), precum și tuturor celor care doresc să ne cunoască.

Pentru organizarea acestor tururi, vă rugăm să ne contactați la această adresă de email: ttliterar@gmail.com 

Vă așteptăm cu drag!

Proiectul a debutat pe 14 iunie 2017.