Teatrul Tineretului Piatra-Neamț

Teatrul Tineretului la Festivalul „Zile și Nopţi de Teatru la Brăila“

Spectacolul REVIZORUL, în regia lui Zakariás Zalán a fost selectat în cadrul Festivalului „Zile și Nopţi de Teatru la Brăila“, ediția a-XI-a, care se desfășoară în perioada 17-24 septembrie 2017. Organizatorul principal al evenimentului este Teatrul „Maria Filotti“ Brăila. Reprezentația Tearului Tineretului va avea loc joi, 21 septembrie 2017, ora 17.00, la Sala Mare a teatrului brăilean.

Tema ediției din acest an este COMEDIA ÎN FEL ȘI CHIP(!), reunind 18 reprezentații în decurs de 8 zile, la care se adaugă recitaluri de folk, jazz și blues.

Alături de trupa Teatrului Tineretului, pe scena festivalului vor evolua trupe ale următoarelor companii: Godot  Cafe-Teatru  București, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul „Excelsior“ Bucureşti, Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti,  Teatrul de Comedie Bucureşti, Teatrul „Matei Vişniec” Suceava, Teatrul „Odeon” Bucureşti,  Teatrul de Artă Bucureşti, Teatrul Mic Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti, Teatrul „Nottara” Bucureşti.

„Am încercat, prin propunerile mele, să creez, pentru publicul brăilean şi nu numai, o panoramă a panopliei comediei de la Shakespeare până în zilele noastre, toate, descifrate de regizori destul de tineri. Toate spectacolele pe care le-am invitat, te conduc spre reflecţie. Unele dintre ele sunt făcute de regizori tineri, ceea ce este un lucru forte important.“ (Lucian Sabados, directorul festivalului și manager al Teatrului „Maria Filotti“ Brăila)

 

(Raluca Naclad, consultant artistic)

Share on facebook
Facebook
Share on email
Email
Share on print
Print
Close Menu