VICLENIILE LUI SCAPINO

Din secolul al-XVII-lea ajung până la noi ecourile unui râs tonic, lucid, curativ: râsul domnului Molière. Acuzat de blasfemie, de instigare la imoralitate, își apăra astfel spectacolele sale hohotitoare: „Datoria comediei fiind de a îndrepta oamenii distrându-i, am crezut că, în îndeletnicirea pe care o am, nu-mi rămâne altceva mai bun de făcut decât să atac, prin reprezentări ridicole, viciile secolului meu.“ (Prima jalbă către rege în apărarea piesei „Tartuffe“).

Premiera absolută a „Vicleniilor lui Scapin“ a avut loc pe 24 mai 1671, la Palais-Royal, Paris, rolul lui Scapin fiind  jucat de Molière. Spectacolul a fost retras în luna iunie şi a fost puţin reluat în timpul vieţii lui Molière (de 18 ori). Astăzi, probabil că nu există teatru european care să nu fi montat măcar o dată această piesă. Pentru Teatrul Tineretului, „Vicleniile lui Scapin“ are o puternică amprentă afectivă, fiind primul spectacol din repertoriul său. Evenimentul a avut loc pe 3 octombrie 1958, regia spectacolului aparținînd lui David Esrig, iar scenografia fiind semnată de S. Briss.

Iată că în 2014 tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu îmbracă piesa în haină nouă. Undeva, pe o plajă, unde este fieful tinerilor dezlănțuiți în distracție, Scapino și-a lăsat (în alt secol) pălăria țuguiată, costumul cu dungi verzi pe fond alb, sabia de lemn, masca și s-a îmbrăcat în pantaloni scurți. Dar spiritul lui de panglicar viclean, capabil să te vândă într-o lingură de apă, a rămas același ca pe vremea lui Molière. Farsa lui Molière a prins culoarea vremurilor noastre: cu trabant flower-power, investit cu inedite funcții de divertisment, cu doze de bere eliberându-și vulcanic conținutul în toiul petrecerilor pe plajă etc., dar spiritul ei a rămas același: zeflemisirea optuzității, plăcerea enormă a celui considerat umil de a le juca puternicilor renghiuri teribile.

(Raluca Naclad – secretar literar)