Prezentare

Absurditatea războiului, instaurarea regimului discreţionar şi deciziile arbitrare ridicate la rang de destin implacabil, justiţia oarbă, eroismul motivat şi cel gratuit, nesăbuit, dictatura mitocăniei și a violenței gratuite, triumful demenței – Tibor Zalán ne spune o poveste dură, în care teatrul epic se transformă într-un teatru al violenţei, cu personaje mutilate şi ameninţate, cu oameni răstigniţi, împuşcaţi, înjunghiaţi.
Soldaţii este o poveste cu personaje bine conturate, puse să evolueze într-un moment de criză. Unele optează pentru o rezistenţă fie activă, fie pasivă în faţa răului; altele, din oportunism, aleg colaboraţionismul – şi acesta mascat în gesturi involuntare; sunt personaje care trec printr-o criză de conştiinţă, personaje cu spirit de sacrificiu, personaje tâmpe, care n-au învăţat nimic din cele întâmplate ş.a.m.d.
Tibor Zalán reuşeşte performanţa de-a comprima la numai patruzeci şi opt de ore intervalul de timp necesar bulversării unei comunităţi rurale – apariţia oamenilor în uniformă provocând un haos total, destrămarea ireversibilă a relaţiilor inter-umane şi a legăturilor dinlăuntrul familiei. Intrarea în scenă a soldaților coincide cu momentul când intră în colaps orice urmă de normalitate socială.

George Volceanov

Cronici

Cea mai recentă premieră de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Soldații, de Zalan Tibor, în regia lui Szabo K. Istvan, se numără printre puținele spectacole românești consistente, cu dezbatere pe teme serioase, conflict și substanță teatrală. Textul autorului maghiar contemporan (născut în 1954), despre colcăiala de răutate în stare pură și atrocități ieșite la suprafață pe timp de război, este de-a dreptul cutremurător. Din combinația între o piesă mustind de tensiune dramatică și regia fină, atentă la nuanțele psihologice mișcate cu știință impecabilă de Szabo K. Istvan, după proporția de aur a lui „nimic prea mult”, rezultă unul dintre cele mai puternice spectacole din peisajul nostru actual. […]
Oamenii lui Zalan Tibor, mutați din laboratorul prejudecăților călduțe de pe timp de pace în cruzimea și arbitrariul etic al războiului, țin trează atenția publicului secundă de secundă. O performanță deloc de neglijat!

(Cristina Rusiecki, Azi cumsecade, mîine bestie
ArtAct Magazine, 2009)