Prezentare

Tatonare. Apoi încercarea de adaptare. Teama. Înstrăinarea. Inevitabil, retragerea. Detașare. Readaptare. Singur. Cu tine însuți. În universul tău mic şi înghesuit. Dar perfect construit din toate acele lucruri și obiceiuri mărunte, pe care le îndrăgești.

Paralel cu realitatea. Pentru că acolo, în lumea mare de afară, totul pare să aibă o cu totul altă măsură, un cu totul alt ritm şi tip de reacţie. Te îndepărtezi. Nu din egoism. Nu din neputință. Ci pentru că lumea ta toată, e aici. Înăuntru. Ca un miraj. E universul pe care l-ai creat pe măsura singurătății tale. E lumea ta perfectă, pe care ai avut curajul și nebunia să o concepi astfel încât nimic din ceea ce este exterior să nu te poată atinge.

Este opţiunea ta de a coexista în această lume. Nu primitiv, ci firesc. Rezonând cu ceea ce te înconjoară. Este sensul retragerii tale. Pentru că tot ceea ce vine din afară te incomodează și îți distruge armonia.

Un suflet care a învățat să supraviețuiască singurătății. Şi care are puterea să atribuie semnificații. Neîncetat. Cu simplitate și plăcere. Aşa ești tu: singur şi capabil să construiști lumi întregi şi să povestești apoi altora despre ele.

Gențiana Ionescu

Cronici

Ca întotdeauna în spectacolele lui Afrim, se ia partea celor marginali, defavorizați, plasați la marginea societății, a timpurilor, a „trendului” social, dar în centrul umanității. Spectacolul debordează de umor cald, luminos, plin de candoare și poezie, contrastând cu semi-obscuritatea în care își duc viața bătrânii (Cezar Antal – Paul și Louise – Lucreția Mandric). Interacțiunea lor cu animalele împăiate – găini care încă fac ouă, un arici căruia i se dau întrebuințări casnice, un fazan, un sconcs cu care sunt alungați vizitatorii nepoftiți, etc – precum și cu Anita, fetița retardată a vecinilor (Andrea Gavriliu), care devine un personaj cheie în montarea lui Afrim, un fel de suflet plin de candoare al casei, îi menține pe bătrâni vii, prezenți, spirite fascinante în regatul lor bizar, un regat al imaginației neîngrădite de nimic, cu atât mai puțin de regulile stricte ale pragmatismului care domnește peste tot în jur. Herr Paul nu iese niciodată din casă, nu deschide corespondența, sau cel puțin așa afirmă, iar Louise se duce doar la operă, deși rămâne neclar dacă ajunge acolo cu adevărat sau numai în imaginația ei. Casa arată ca un anticariat, pereții sunt tapetați cu etichete, plăcuțe de înmatriculare vechi, tablouri, iar bătrânii poartă un fel de pelerine lungi, dintr-un material lucios, patinat, de sub care apare o rochie de seară, în cazul lui Louise sau un costum, având pe spate o hăinuță de copil – în cazul lui Herr Paul, care își poartă la vedere inocența, copilul încă viu din el. […]
Spectacolul este extrem de coerent în lectura regizorală pe care Radu Afrim o dă piesei (ar fi meritat mai multe nominalizări, nu numai pe aceea pentru scenografie). Chiar construind un univers puternic imprimat de temele lui preferate și de comentarii pe marginea luptei dintre vechi și nou, comentarii despre ce ar trebui să păstrăm și ce ar trebui să schimbăm pentru a deveni mai buni, mai umani, autorul spectacolului nu se îndepărtează de la propunerile piesei lui Dorst. Dimensiunea fantastică este favorizată: aparițiile Anitei sunt repetate fisuri în planul real, ba prin inserarea unor jucării fantastice, un trenuleț plin de animale mici împăiate sau un cap de pește atașat lui Helm, ba printr-un solo al Anitei cu o coregrafie îndrăzneață, neașteptată în care figurile de balet clasic sunt ”subminate” de mișcări împrumutate din dansul modern (coregrafia Andreei Gavriliu merită toate aplauzele).

Cristina Modreanu
Herr Paul, învingătorul
www.artactmagazine.ro nr 57 – 3 martie 2010

Herr Paul, spectacolul Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, este amuzant, dar extrem de trist. Radu Afrim “Suprarealistu`” amestecă timp de două ore singurătăţile colorate ale unor bătrâni, arătându-ne că şi sub pământ viaţa poate fi un rubik cub. Herr Paul este un decrepit pe care îl poţi iubi fără probleme, un freak care îşi camuflează înţelepciunea în derapaje infantile, un taciturn antisistem, un fel de Costache Giurgiuveanu (semnătura lui pe un act care îi poate pecetlui soarta este la fel de derutantă), cu un egoism care se traduce prin autoclaustrare, în egală măsură însetat de viaţa pe care o iubeşte şi de eliberarea finală, pe care o aşteaptă. […]
Pentru cei veniţi din exterior, universul lui Herr Paul este sufocant, iar scenografia Iulianei Vâlsan agită pragmatic reziduurile de claustrofobie. Invazia de etichete, de obiecte şi de animale împăiate se lasă pe retina spectatorului lent, ca o depunere de praf peste cadavre. Herr Paul şi sora lui şi-au conservat viaţa minuţios, strângând lucruri după lucruri, ca toţi bătrânii cărora le este greu să arunce la gunoi cele mai banale suvenire, doar pentru că ele le reamintesc că trăiesc. Şi asta e utilitatea lor supremă. […]
Radu Afrim construieşte un portret emoţionant al unor specimene pe cale de dispariţie, apelând la un umor cald şi umanizant. Spectacolul este un succes de echipă, în care nimeni nu se distanţează, dar toţi aleargă atât de departe şi în care totul funcţionează în consonanţă: regia care găseşte soluţii surprinzătoare, rămânând în notele stilistice deja cunoscute, decorurile copleşitoare ale Iulianei Vâlsan, nominalizată la categoria “cea mai bună scenografie”, la Gala Premiilor UNITER. […]
Poţi să-ţi vinzi sufletul sau poţi să învingi? Cum îi domini pe cei care vor să te scoată dintr-o existenţă autentică? În lumea lor, Herr Paul şi Luise evadează mereu între patru pereţi. Doar de atât au nevoie, sub pământ, acolo unde trecutul este întotdeauna mai rapid şi confiscă viitorul care nu se mai întâmplă.

Adevărul literar și artistic
Marți, 6 aprilie 2010
O dramă imobiliară
Dan Boicea

Am de cele mai multe ori senzaţia, la spectacolele lui Afrim, că pe scena nu avem de-a face cu personaje în adevăratul sens al cuvântului, ci, mai degrabă, cu stări, gânduri şi sentimente aflate la limita patologicului. „Herr Paul” excelează în asemenea elemente; nu este un spectacol cu şi despre transsexuali, homosexuali sau personaje cu identităţi incerte, este un spectacol despre moarte, mai exact despre stările, gândurile şi sentimentele pe care moartea le poate genera. […]
Într-un decor minuţios lucrat de scenografa Iuliana Vâlsan, Afrim îşi plasează personajele care resimt moartea şi disoluţia cu fiecare replică, fiecare gest şi faptă. Ucid, renasc, pătrund în spaţiul scenic prin porţi-simbol (dulapuri şi oglinzi) şi se chinuiesc să… existe. Spaţiul creat de Iuliana Vâlsan este el însuşi un simbol al morţii: încărcată până la refuz cu animale împăiate, obiecte vechi şi rădăcini crescute din/prin tavan, camera bătrânilor dă senzaţia unui mormânt, o hrubă a claustrării şi a lipsei de lumină.

Revista Yorick nr 16 – 1 martie 2010 

Universul împăiat al lui Radu Afrim
Alexandru Bumbaş

Dacă Radu Afrim nu ar fi existat, cineva ar fi trebuit să îl inventeze. Afrimul face parte dintre lucrurile de care nu te poţi lipsi, fie că îţi plac, fie că nu. Cu fantezia lui hemoragică, songurile insuportabil de melodramatice sau hilar de kinky, cu pluşaţi adorabili sau enervanţi, babete demente, adolescenţi tragici şi copii malefici, Afrimul stîrneşte pasiuni, naşte controverse, alimentează dispute. Capabil oricînd de surprize, regizorul oferă în acelaşi timp confortul de „acasă” spectatorului atent care îi recunoaşte dantelăriile imaginative. […]
Herr Paul şi sora sa Luise trăiesc într-o vizuină cu animale împăiate în care toate lucrurile au dimensiuni liliputane. Rădăcinile copacilor străpung tavanul, intrarea se face prin dulapuri, Herr Paul trage după el şoriceii aviatori si aeroplanele lor miniaturale sau hamsterii care conduc maşini decapotabile de epocă. Afrimul construieşte în detaliu ego-ul unui bătrîn retras într-o stare de candoare perpetuă. Dizolvat în pămînt, cu rădăcinile copacilor înfipte direct în fiinţa lui, Herr Paul ţine pe cap, precum Atlas pe umeri, lumea întreagă.

Poveștile Afrimului cîntător
Oana STOICA

Dilema Veche
22 Octombrie 2010

Herr Paul e omul ce atârnă în istorie, suspendat între planul trecutului şi al prezentului, cel mult. Nu are viitor, i s-a anulat demult pentru că el refuză să iasă din rădăcinile trecutului. Rădăcini care se desprind, la propriu, din decorul flamboaiant al Iulianei Vâlsan.[…]
Herr Paul trăieşte tot pe un fel de insulă, paralelă cu orice intervenţie exterioară, în care totul e frumos, confortabil şi suportabil, mai ales. Când apar musafirii nepoftiţi, Herr Paul nu ştie cum să reacţioneze sau, mai bine zis, continuă să îşi trăiască ritmul interior normal, refuzând orice schimbare. În camera strâmtă a evoluat un întreg univers: al său, al sorei sale şi al amintirilor de-o viaţă. E poate viaţa însăşi, conservată într-un muzeu în miniatură, cu preţul sacrificării viselor.

YORICK
Revistă săptămânală de teatru. Numărul 51

FNT în opt spectacole şi o conferinţă
Casandra Lungu
15 noiembrie 2010

Am avut senzaţia de Alice în Ţara Minunilor, cînd personajele intră şi ies prin uşile miniaturizate ale dulapului, prin deschizături în perete şi prin oglindă, de Vîntul prin sălcii. Bollywoodul e ironizat printr-un moment muzical-coregrafic de grup, iar trimiterile pot continua. Mă întreb dacă nu mi-am creat, la rîndu-mi, propriul spectacol, prin receptare, dar, în fond de ce nu?, m-aş înscrie în ludicitatea proiectului. E un contrast intenţionat între naivitatea puerilă şi „bîrlogul“ lui Herr Paul, înţesat de animale împăiate şi de nenumărate lucruri inutile. Cînd te aşezi pe gradene, privind scenografia Iulianei Vîlsan, ai impresia de încărcat, dar pe măsură ce reprezentaţia curge, realizezi că totul are un rost estetic. E un spaţiu închis, aglomerat, care te ţine captiv, dezvăluindu-se semantic treptat, deşi e expus de la început, cucerindu-te aproape narcotic, de nu-ţi mai poţi desprinde ochii de la detaliile lui.

Oltița Cîntec
Observatorul cultural – octombrie 2009

Herr Paul, de Tankred Dorst, în traducerea lui Victor Scoradeţ – un text nu numai interesant şi provocator pentru public, dar şi de o mare dificultate pentru întruparea unei „parabole“ a solitudinii invulnerabile, căreia regizorul Radu Afrim i-a aplicat o „estetică“ de o şocantă individualitate, ca un mariaj incitant între bizar şi firesc, ori între stranietatea ambianţei populată de automatisme cu rol protector şi poezia lăuntrică a supravieţuirii personajului, un ultim locatar din vechea fabrică dezafectată, acum „vânată“ de privirile viitorilor potenţaţi ai societăţii belşugului. În în¬căperea scăldată de clarobscurul propriului refugiu din faţa lumii, populată de o bogată faună împăiată, unde intrările şi ieşirile se fac pe brânci, prin tuneluri bine camuflate, ori printr-o misterioasă oglindă-fereastră, se desfăşoară întreg caruselul ciudat de replici, gesturi şi tăceri, de fapte reale sau imaginare, ici-colo marcat de sugestive inserţii muzicale şi coregrafice, într-un sincretism care nu estom¬pează, ci pune în valoare meritele tuturor celor „vinovaţi“ de reuşita spectacolului. Spun asta, pentru că originalitatea lecturii regizorale este completată de scenografia deosebit de expresivă a Iulianei Vâlsan şi de performanţele actori¬ceşti semnate de Cezar Antal (Herr Paul), Lucreţia Mandric (Luise), Andreea Gavriliu (Anita), care a conceput şi coregrafia, Isabela Neamţu (Lilo), Nora Covali (Schwarzbeck) şi Matei Rotaru alternativ cu Horia Suru (Helm).

 Ion Parhon
Scrisul românesc – martie 2010

Participări la festivaluri

Festivalul de teatru „EUROTHALIA“, Timișoara – 18 – 20 noiembrie 2009
Festivalul Cultural Internațional „FĂRĂ BARIERE”, Satu Mare – 13- 16 mai 2010
FITS – Festivalul Internațional de Teatru SIBIU – 5 – 7 iunie 2010
FESTIVALUL DE TEATRU „ATELIER”, Baia Mare – 7- 9 iunie 2010
FNT – FESTIVALUL NATIONAL DE TEATRU, BUCUREŞTI – 3 – 5 noiembrie 2010
Festivalul „Zile și nopți de teatru la Brăila” – 23 – 26 noiembrie 2010
Festivalul Internaţional de Teatru „Demoludy“, Olsztyn, Polonia – 18 – 24 octombrie 2011
Festivalul Internaţional de Teatru „Europa Est de Tot – ReUniuni Teatrale, Iaşi – 2 – 4 decembrie 2011
Festivalul „Zilele Artelor Moderne“ Bialystok, Polonia, ediţia a XXVIII-a 17 mai – 26 mai 2013

Premii

Iuliana Vîlsan – Premiul pentru cea mai bună scenografie – Gala Uniter 2010
Iuliana Vîlsan – Premiul pentru cea mai bună scenografie – Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” Baia Mare, 2010
Lucreţia Mandric – Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal – pentru rolul Luise – Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” Baia Mare, 2010
Cezar Antal – Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – pentru rolul Herr Paul –
Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” Baia Mare, 2010
Marele premiu şi trofeul “Atelier” pentru cel mai bun spectacol: “Herr Paul” ­- Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” Baia Mare, 2010
Matei Rotaru – Premiul pentru cel mai bun tânăr actor – pentru rolul Helm ­- Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” Baia Mare, 2010 (premiu acordat de către Asociaţia Culturală „Ion Săsăran” din Târgu Mureş)
Andrea Gavriliu – Nominalizare pentru cea mai bună actriţă în rol secundar – pentru rolul Anita – Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” Baia Mare, 2010