Prezentare

Un spectacol duios, de o simplitate și curățenie dezarmantă. O tragi-comedie în care Musset ne dă o lecție despre dragoste, iar Dabija ia sufletul și îi oferă nebănuite posibilități de acțiune.
Un spectacol despre dragoste, cu toate chipurile în care apare ea: copilărească, fățarnică, paternă, nevinovată, monahală, neîmpărtășită, nimicitoare, impulsivă, pasională etc.
Dragostea – ca o plăcută senzație de scăpare de sub control. Bucuria – ca o stare de spirit permanentă, care nu are nevoie de justificări. Apoi dezorientarea, confuzia, gesturile care se precipită. Tandrețea și grija. Strategia. Amintirea. Şi peste toate, dorința. De fapt, dragostea – întoarsă pe toate părțile.

Gențiana Ionescu

Cronici

Piesa lui Alfred de Musset îi dă prilejul regizorului Alexandru Dabija să prezinte un spectacol emoţionant din zona tragicomediei, modern ca formulă teatrală. Obişnuiţi, în ultima vreme, cu vulgaritatea, când tema este dragostea, acest spectacol surprinde prin delicateţea dezvoltării sale scenice.[…] Alexandru Dabija descifrează în profunzime configurarea relaţiilor dintre personaje şi dezvoltă spectacolul pe două planuri. Unul satiric ce include pe cei din jurul tinerilor dornici de iubire – Christine, Philippe şi Rosette – şi celălalt pe cel al sentimentului de înţelegere al dragostei, diferită, conform personalităţii fiecăruia dintre cei trei.

Jucîndu-se de-a/cu Musset, Alexandru Dabija propune o altă jucărie de vorbe, mai franţuzită nu doar din cauza celebrului romantic, dar şi a unei imagerii de film din acelaşi areal, de prin anii ’60. Totul e alb (o bucurie a ochiului scenografia lui Ioan Murariu!) pe cîmpul livingului lui Étienne (Victor Giurescu), căci pe dealurile posibile, de dincolo de fereastra de unde ne face cu ochiul chiar regizorul, înainte de spectacol, şi pe unde mai intră cîte cineva alunecînd de pe măgarul lui, culorile se schimbă după stările personajelor. Povestea lui Musset, punîndu-le în concurenţă pe religioasa Christine (Andreea Gavriliu) şi pe temperamentala Rosette (Isabela Neamţu), pentru decizia maritală a unui Philippe pierde-vară şi simpatic (Dragoş Ionescu), dar şi pe cei doi reverenzi alcoolizaţi pînă-n măduvă, Balthazar şi Blazius (Cezar Antal şi Tudor Tăbăcaru), e dublată de o galerie de meci erotic, mereu cu paharul de vin rubiniu în mînă, funcţionînd ca pachet de didascalii la vedere, ca narator detaşat, dacă vreţi, galerie belle époque constituită din Nora Covali, Ecaterina Hîţu, Cătălina Ieşanu şi Ionuţ Cucoară. E şi o ars amandi povestea aceasta a lui Dabija („o femeie adoră ceea ce nu înţelege“), una soft şi fără sfîrşit (nu degeaba se învîrte necontenit ventilatorul cel mare deasupra caligramei scenice).

Doru Mareș
TEATRU. 13, ADICĂ PERFORMANŢĂ
OBSERVATORUL CULTURAL NR 515 DIN 05.03.2010

[…]Piesa lui Alfred de Musset („Cu dragostea nu-i de glumit”) îi dă prilejul regizorului Alexandru Dabija să prezinte un spectacol emoţionant din zona tragicomediei, modern ca formulă teatrală. Obişnuiţi, în ultima vreme, cu vulgaritatea, când tema este dragostea, acest spectacol surprinde prin delicateţea dezvoltării sale scenice. […]Alexandru Dabija descifrează în profunzime configurarea relaţiilor dintre personaje şi dezvoltă spectacolul pe două planuri. Unul satiric ce include pe cei din jurul tinerilor dornici de iubire – Christine, Philippe şi Rosette – şi celălalt pe cel al sentimentului de înţelegere al dragostei, diferită, conform personalităţii fiecăruia dintre cei trei.

Ileana Lucaciu
JURNALUL UNUI EVENIMENT, AL UNUI TURNEU UNICAT
SPECTATOR – 1 martie 2010

On ne badine pas avec l’amour e departe de-a fi unul din textele fundamentale ale dramaturgiei mondiale, însă, sub atenta privire a lui Dabija, el ia forma unui spectacol scuturat de praful romantismului de secol XIX, un spectacol proaspăt, luminos şi agreabil despre dependenţa noastră de jocurile seducţiei.

Luiza Vasiliu
Dublu Dabija
SUPLIMENTUL DE CULTURĂ nr 263 – 6-12 martie 2010