Prezentare

Ritmul, dansul, gestul fac parte dintr-o lume ascunsă a individului sau/și a colectivității. Spectacolul atinge această lume de dinaintea cuvântului, care nu oferă prea multe puncte de sprijin omului singuratic – aici există permanent riscul de a rata matricea acceptată a omenescului. Trupul omului este expus pieirii, trupurile cad conform gravitației – însă există o forță magică, pe care Lorca o numește duende, care se opune acestei căderi, pentru că ea este forța pământului, instinctul realității  și inspirația artistică, un spirit care conectează omul și trupul lui de regulile supreme ale vieții, de sînge și luptă, dar care astfel este înconjurat și de sentimentul frică și moarte. Această ambivalență este surprinsă în lupta persoanjelor cu formele impuse de societate, de limbaj, de convențiile împietrite – toate  acestea se dizolva în gesturi și în mișcările trupului, prin care textul se transformă în viață, în sunete și acțiuni. Dansul este un mediu excelent pentru a exprima aceeastă luptă continuă a formelor.

Ungvári-Zrínyi Ildikó

Cronici

Teatrul gazdă a deschis festivalul, în afara concursului, cu premiera „Yerma” de Garcia Lorca, o montare în care spiritul iberic este transfigurat prin intermediul dansului. Echipa de realizatori a condensat la maxim partea vorbită a spectacolului, păstrând în scenariu doar liniile generale ale naraţiunii (Yerma, tânăra soţie a lui Juan din Fuentes, trăieşte drama de a fi stearpă, de a nu putea procrea, neîmplinindu-şi astfel condiţia de femeie). Partea dramatică a spectacolului este asigurată de scenariul coregrafic (András Lóránt), care preia întâietatea în planul mijloacelor de expresie artistică. Flamenco, dansul ataşat spiritualităţii spaniole tradiţionale, îşi dezvăluie forţa în interpretarea impecabilă a actorilor pietreni. Cine nu-i cunoaşte, ar jura că sunt dansatori profesionişti, iar performanţa le aparţine în egală măsură lor şi coregrafului care i-a antrenat în regim de cantonament. Pasiune, suferinţă, catarsis sunt stările pe care ritmurile îndrăcite şi tempoul bătăilor din palme le transmit către public. Dansul are capacitatea extraordinară de a contamina, iar „Yerma” cucereşte în primul rând prin această calitate. Regia lui Béres László se sprijină şi pe excelenta scenografie a lui Dobre Kóthay Judit, concepută cromatic pe triada negru, roşu, alb, având o simbolistică edificată pe un minimalism scenic: un pat central, un paravan reflectorizant pe post de fundal şi o imensă lună care veghează la desfăşurarea întregului.

(Oltiţa Cîntec, Tinereţea ca stare de spirit
EVENIMENTUL – REGIONAL DE MOLDOVA, 2010)

Să încep cu „Yerma”, un spectacol în formula teatru-dans, de un mare impact vizual. Ceea ce mi-a rămas întipărit pe retină este legat de o scenografie superbă, semnată de Dobre Kothay Judit, reprezentând o fântână care se vede ca printr-un hublou (în proiecţia de adâncime a unei imagini filmate). Fântâna e centrul satului, locul unde se adună oamenii, ca să vorbească şi să se împrospăteze, ne spune Lorca. Acolo se petrec cele mai importante acţiuni, e un punct nodal, ca o inimă. Fuente, chiar aşa se numeşte satul unde se petrece drama Yermei, tânăra femeie deznădăjduită că nu poate avea un copil. In ritmuri de flamenco, minunaţii actori ai Teatrului Tineretului, sub inspirata baghetă regizorală a lui Béres László, şi în coregrafia lui András Lóránt, configurează o lume pasională, închistată în prejudecăţi, pătimaşă, tulbure, având o forţă de atracţie magnetică. […]

(Carmen Mihalache, Tinereţea unui festival şi pofta lui de viitor
REVISTA ATENEU, 2010)