Teatrul Tineretului va prezenta luni, 27 octombrie, la cea de-a XXVI – a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie Galaţi, spectacolul Jurnalul unor nebuni, după Cehov şi Gogol, în regia lui Louise Dănceanu. Reprezentaţia va avea loc în Sala Mare a Teatrului „Fani Tardini”, de la ora 19.
Teatrul Dramatic “Fani Tardini” a fost primul teatru din ţară care a organizat un Festival al Comediei în 1976. Ediția de anul acesta se află în plin proces de desfăşurare, aceasta începând pe data de 20 octombrie, urmând a se încheia în data de 30 octombrie.
Printre teatrele care intră în competiţie în acest an pentru premiile festivalului se numără Teatrul de Comedie Bucureşti, Teatrul Odeon, Ateneul Tătărași Iași, Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov, ARCUB Bucureşti, Teatrul Național Târgu Mureș, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Maria Filotti” Brăila.
Jurnalul unor nebuni
după Anton Pavlovici Cehov şi Nikolai Gogol
Distribuția:
Tragedianul fără voie și Axenti Ivanov Poprişcin – Tudor Tăbăcaru
Lomov – Daniel Beşleagă
Maşa și Natalia Stepanovna – Cătălina Ieşanu
Ciubukov – Florin Mircea jr
Smirnov – Victor Giurescu
Olga și Popova – Adina Suciu
Dmitri Culdarov, Mişa și un vecin – Rareș Pîrlog
Irina și nevasta tragedianului – Corina Grigoraş
Un spectacol de Louise Dănceanu
Cehov și Gogol sunt călăuze celebre pentru expedițiile în abisul sufletesc. Pe firul textelor celor doi clasici ruși (fragmente din cehovienele Trei surori, Bucurie, Cerere în căsătorie, Ursul, Tragedian fără voie, precum și Însemnările unui nebun de Gogol), Louise Dănceanu creează un spectacol despre nebunia care ne invadează cotidianul, purtând chipul banalității. Succesul perceput exclusiv ca expunere mediatică, fără vreo valoare în sine, consumul inflamat de false nevoi, sunt noduri maladive în plasa cotidianului actual, dar care existau în germene în secolul al XIX-lea, după cum o dovedesc scrierile lui Cehov. Peste toate acestea se suprapune răul social, înțeles ca alterare a relațiilor umane, care cronicizează crizele interioare până la delir. Toate personajele au o latură obsesivă, iar dorinţa unei perechi apare ca o modalitate de a compensa frustările. Ele se află în antecamera nebuniei. Cel care a păşit deja pragul paroxismului este personajul gogolian din „Însemnările unui nebun“, afectat de răul social, înțeles ca alterare a relațiilor umane dar şi ca secătuire sufletească printr-o profesie searbădă (nebunul e un umil funcţionar care toată ziua transcrie hârtii şi ascute creioanele şefului). Frustrarea anonimatului, iubirea fără speranţă sunt crize interioare care ajung la delir. Evadarea într-o lume închipuită e antecamera morţii, iar suferinţa nu poate fi ocolită nici măcar prin alunecarea în vis.
În albia aparent cenușie a existenței comune, vuiește torentul de emoții vii, dureroase, exaltante. Ridicolul capătă proporții monstruoase și semnificații grave, provoacă un râs amar și trezește compasiune.
Cu toate acestea, umorul îmblânzește tragicul, pentru că Anton Pavlovici Cehov și Nikolai Gogol aparțin familiei geniilor care au „tristețea veselă”, după cum se exprima G. Călinescu.