Teatrul Tineretului Piatra-Neamț

GALA ACTORILOR
în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, ediția 36

Vineri, 7 noiembrie, în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, ediția 36, a avut loc Gala Actorilor – o întâlnire caldă a spectatorilor cu personalități ale teatrului românesc care au debutat pe scena Teatrului Tineretului.

Gala a debutat cu un moment festiv: dezvelirea unor stele ce poartă numele a 5 actori care împărtășesc o istorie cu Teatrul pietrean. Demersul face parte din proiectul „Piatra Neamț: Recunoștință și omagiu personalităților care au dus și duc mai departe numele orașului” inițiat de Primăria Municipiului Piatra Neamț și demarat o dată cu dezvelirea primei stele de pe Aleea Personalităților, pe 3 noiembrie 2025.

Atât invitații cât și spectatorii au fost primiți în sală în acordurile melodiei „Balada blondelor iubiri” compusă de Nicu Alifantis pentru producția spectacolului TT „Nevestele vesele din Windsor” și interpretată de acesta și de actorii din distribuția spectacolului.

Invitații evenimentului – actrițele Ana Ciontea, Simona Măicănescu, Ioana Pavelescu, Oana Pellea, Virginia Rogin și actorii Paul Chiribuță, Horațiu Mălăele, Mircea Rusu – au rememorat momente din perioada în care au activat la Piatra Neamț și au intrat în dialog cu spectatorii prezenți.

Ghidați de către moderatoarea Galei, Tamara Constantinescu – actriță, lector universitar și critic de teatru – să împărtășească din experiențele trăite la Piatra Neamț, fiecare dintre cei 8 invitați au povestit momente care au rămas cu ei zeci de ani după plecarea din Teatrul Tineretului. Iată câteva fragmente din această conversație despre ce a însemnat Piatra Neamț pentru ei, despre oamenii și atmosfera Teatrului și despre cum era privit Teatrul Tineretului la acel moment:

VIRGINIA ROGIN
„Pentru noi, studenții de la teatru, să ajungi la teatrul din Piatra Neamț după absolvire, era cel mai formidabil cadou! Chiar dacă ai fi avut posibilitatea să rămâi în București, tot la Piatra Neamț ai fi venit, ca tânăr absolvent. Toți ne invidiau pe cei care ajungeam aici. În afară de importanța rolurilor pe care le-am primit, aici era o prelungire a activității de la Casandra – studioul studenților de la institutul de teatru. La repetiții stăteam cu toții în sală și dădeam idei. […] Tot orașul trăia evenimentele teatrale. Festivalul era o sărbătoare a orașului. Aici a fost cea mai frumoasă perioadă a existenței mele, ca actriță.“

SIMONA MĂICĂNESCU
„În memoria mea, Piatra Neamț înseamnă puritate, o oază de căldură în pofida frigului, când îngheța apa în carafă și când publicul aplauda cu mănuși în mâini. Piatra Neamț înseamnă dimensiuni imense pentru emoții și sentimente copleșitoare. Aici am avut niște întâlniri uriașe.”

OANA PELLEA
„Piatra Neamț a rămas în ADN-ul nostru și face parte din iubirile vieții noastre. (…) Piatra Neamț m-a hrănit spiritual și nu numai. Eu veneam după moartea tatălui meu și aici m-am simțit foarte iubită, apărată, primită cu suflet. E ușor ireal ceea ce trăim în această seara, e valabil pentru noi, toți. E ireal să intru în cabina în care, acum 41 de ani, mi-am trăit viața timp de trei ani!”

MIRCEA RUSU
„Mi-e frică de clișee, dar mă tem că în această seară nu putem să le evităm. Momentul în care am pășit pentru prima dată pe o scenă ca actor profesionist îl păstrez în sufletul și mintea mea.“

ANA CIONTEA
„Eu am venit din Munții Apuseni ca să fac teatru. Am trecut prin institut și am ajuns la scopul meu: Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Și asta pentru că la un curs, profesorul meu drag, Marin Moraru, ne-a spus: întrerupem cursul pentru că toată clasa va merge să vadă spectacolul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț.  De asemenea, pe când eram elevă de liceu, am văzut o emisiune cu actorii TT cântând împreună cu Nicu Alifantis și am vibrat foarte tare. Atunci când sufletul îți vibrează foarte tare știi că acolo este ceva despre tine!“

PAUL CHIRIBUȚĂ
„Când am fost eu repartizat în septembrie (1972), trupa se pregătea de turneu în Danemarca. Pentru că un actor nu a mai primit viză, eu am debutat în Danemarca. Teatrul nostru era printre puținele teatre românești care ieșeau peste hotare și a fost ultimul teatru care a mai făcut turneu în străinătate după celebrele teze din 1971. E vorba despre participarea la marele festival de la Nancy, din Franța. Liceean fiind, am asistat la spectacole care au schimbat cursul teatrului în țara noastră. Și aici m-aș referi doar la cele trei spectacole făcute de tânărul regizor Andrei Șerban, la sfârșitul anilor ’60. Am trăit repartizarea mea la teatrul din Piatra Neamț ca o mare responsabilitate.“

HORAȚIU MĂLĂELE
„Venisem de la București ca o mică vedetă. Puteam să-mi aleg orice teatru din țară și am optat pentru Piatra Neamț pentru că aici era cel mai bun teatru din București. […] Asta a însemnat pentru mine Piatra Neamț, un început istoric în viața mea, o a treia etapă esențială, după liceu și facultatea de teatru. Este o etapă unică pentru că pe această scenă am găsit niște actori maiestuoși, care au făcut gloria acestui teatru, și oameni de care s-a legat soarta mea. Am cunoscut-o în primul rând pe Cătălina Buzoianu, una dintre cele mai mari repere teatrale pe care le-a cunoscut lumea. (…) Edi Covali a fost unul dintre cei mai frumoși oameni ai teatrului.”

IOANA PAVELESCU
„Actorul Cornel Nicoară, care a fost și director, vibra pătimaș în legătură cu tot ceea ce ținea de teatrul acesta. Nu suporta nimic care să murdărească sfințenia acestui loc pe care îl iubea așa de mult! Ca noi toți, de altfel..”

MIRCEA RUSU
„Acum 40 de ani a existat aici un secretar literar de o cultură excepțională: Paul Findrihan. El era cel care se ocupa să aducă aici, la Piatra Neamț, vârfurile școlii de teatru. El îi cultiva, îi păstorea pe actorii nou-veniți.“

SIMONA MĂICĂNESCU
„N-am să evoc colegi actori, ci oameni din spatele scenei: cabiniere, mașiniști… am un gând special pentru domnul Mircea Zaharia, secretar literar al Teatrului Tineretului peste 30 de ani, pentru Jeni și Vasile Popovici, de la serviciul tehnic. Când ne-am dus în cabine să ne dichisim, a fost foarte greu să intrăm într-un loc în care am fost acum niște ani.”

Rulează videoul

HORAȚIU MĂLĂELE
„Cum a devenit Piatra Neamț un reper? E un punct de vedere subiectiv: pentru că a existat un director foarte bun: Ion Coman. El a creat o structură occidentală, în sensul că aducea o generație de absolvenți, care juca în primul rând spectacole de succes lucrate în facultate. Le spunea că vor pleca spre scene mari, iar timpul petrecut la Piatra Neamț trebuia valorificat la maxim pentru a crea spectacole vizibile. Asta a făcut din ei mari actori ai țării! Pe măsură ce se făceau spectacole din ce în ce mai bune, tot mai mulți regizori și actori doreau să lucreze la teatrul din Piatra Neamț și să performeze. Așa a luat naștere fenomenul Piatra Neamț!”

ANA CIONTEA
„La Piatra Neamț toată lumea juca și rolul principal și rolul secundar cu aceeași bucurie extraordinară. Asta însemna spirit de echipă, ceea ce caracteriza pe deplin trupa din Piatra Neamț!“

MIRCEA RUSU
„Am să spun ceva pentru prezent și pentru viitor. În școală am învățat că exista la New York un institut de teatru care se numea Actors Studio. Acolo veneau mari actori de la Hollywood și se ofereau profesorilor din acel institut pentru o mică primeneală  a evoluției lor actoricești. Aș propune ca aici, la Piatra Neamț, să venim din când în când, ca să facem un curs de repornire în profesia noastră. Sper ca, din când în când, să se întâmple un colocviu profesional, aici, la Piatra Neamț!“

PAUL CHIRIBUȚĂ
„Suntem conștienți de ceea am făcut, dar este foarte important să privim înainte, la ceea ce urmează să facem. Toți cei prezenți pe scenă demonstrează că privirea trebuie să fie la orizont.”

Gala Actorilor s-a încheiat cu o recunoaștere publică a activității Asociației de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale „Luceafărul” Piatra Neamț, fondată și condusă de Daniela Coman, către care au fost direcționate fondurile strânse din vânzarea biletelor la acest eveniment.

GALERIE FOTO

Foto: ilLUSio

Share on facebook
Facebook
Share on email
Email
Share on print
Print
Close Menu