ISTORIC

Ideea înființării primului festival de teatru de profil din România s-a născut acum 50 de ani, în octombrie 1968, în autocarul Teatrului, pe drumul de întoarcere de la Bienala de la Veneția, între București și Piatra Neamț. Într-o perioadă în care participările în festivaluri internaționale ale trupelor românești erau destul de rare, Teatrul Tineretului participa cu două producții, ambele în regia lui Ion Cojar, la Festivalul Teatrelor de Proză din cadrul Bienalei: „Vrăjitorul din Oz“ de Eduard Covali și Paul Findrihan și „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul“ de Alecu Popovici (acesta din urmă distins cu Marele Premiu pentru cel mai bun spectacol al festivalului). Chiar dacă Festivalul nu a fost de la prima ediție unul internațional prin selecție, contextul „relaxării ideologice“ în care a apărut dădea speranțe că o deschidere spre un dialog cu teatrul european al vremii ar fi posibilă și benefică. În 24 iunie 1969, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, sub conducerea lui Ion Coman, director care face parte din mitologia instituției și a întregii bresle teatrale, începe prima ediție a Festivalului Spectacolelor de Teatru pentru Copii și Tineret. La elaborarea și punerea în pagină a primelor gânduri au participat Ion Coman, Eduard Covali, Paul Findrihan și Gheorghe Bunghez, cei care au dat direcțiile în jurul cărora s-a construit conceptul acestui eveniment cultural bianual: originalitate, nonconformism, experiment regizoral, formarea publicului tânăr, dialogul între profesioniștii de teatru. 

Cuvântul înainte publicat în caietul – program al primei ediții este semnat de Gheorghe Bunghez, care, ulterior, a fost la rândul său director al Teatrului Tineretului între anii 1980 și 1986: „La Piatra Neamț și nu în altă parte, la Teatrul Tineretului și nu în altă parte, cu spectacole pentru tineret și copii (dacă există numai asemenea spectacole), cu un scop bine determinat sau cu mai multe scopuri, exprimate în scris sau verbal, sau neexprimate încă, o suită de spectacole, de foarte bune spectacole, schimburi de idei, o confruntare de opinii, aceasta am gândit că trebuie să fie Festivalul și credem, credem sincer, că așa va fi. De fapt, s-a gândit mult și vom fi bucuroși dacă se va realiza mai mult. Actuala ediție, dar mai ales cele viitoare, vor demonstra tăria credinței noastre.“ 

Efervescența gândirii creatorilor acestui festival se regăsește atât în materialele rămase în arhivă (caiete – program, revista festivalului, temele seminarului ce a însoțit festivalul), în amintirea creatorilor de teatru aflați atunci la început de drum sau în plină putere de creație, precum și în memoria afectivă a unui public format în această atmosferă a unui adevărat laborator de creație artistică. 

Chiar dacă, din motive obiective, nu au existat trupe străine invitate în primele 7 ediții ale festivalui, totuși, încă din 1969, alături de profesioniști din țară, au participat ca invitați la festival și la seminar personalități de teatru din Franța, din fosta Uniune Sovietică, din Ungaria, Cehoslovacia, fosta R.F.G, Grecia etc. 

Conform materialelor găsite în arhivă și mărturiilor scrise după 1990, primele cinci ediții s-au desfășurat bianual, în condiții „relativ normale“, însă următoarele două ediții au avut loc o dată la patru ani. După plecarea directorului Ion Coman de la TT, edițiile din 1971, 1973 și 1975 au loc sub directoratul lui Eduard Covali, iar cea din 1977 sub directoratul regizorului Emil Mandric. 

Ceea ce părea a fi o poveste de succes a uneia dintre puținele platforme culturale pentru profesioniștii teatrului românesc și a unui brand local pentru care comunitatea dovedea un entuziast atașament intră în conflict cu un nou scenariu cultural, cel exprimat de Nicolae Ceaușescu în celebrele teze din iulie 1977. Astfel, în ciuda demersurilor directorului Emil Mandric de a organiza a șasea ediție a festivalului în 1979, urmează o perioadă de refuzuri din partea oficialităților locale și a celor de la București de a continua acest eveniment, care își câștigase deja o recunoaștere națională și internațională. 

A șasea ediție are loc abia în 1981, la insistențele directorului Gheorghe Bunghez, care aduce ca argument, menit să convingă factorii decizionali, faptul că în acel an se împlineau 20 de ani de la constituirea Teatrului de Stat din Piatra Neamț. Forurile de la București nu mai vedeau rostul Festivalului din Piatra Neamț în contextul organizării „Cântării României“, singurul Festival posibil într-un moment în care profesioniștii de teatru erau înlocuiți cu agitatori, iar cultura devenise un instrument de propagandă. Totuși, această ediție a stârnit cel mai mare interes prin tema propusă, „debutul în teatru“, consemnând cea mai numeroasă participare de spectacole. 

Ultima ediție înainte de ’89, cea din 1985, a fost „confiscată, repertoriul ajustat, periat, machiat, însăși denumirea schimbată, conform uzanțelor ideologice în Gala Spectacolelor de Teatru pentru Tineret (pentru a nu se confunda cu Festivalul Cântarea României)“. Chiar titlul tradiționalei gazete „Festivalul“ a fost înlocuit cu „Gong“, iar manifestările acestei „Gale“, precum și realizarea materialelor tipărite au fost coordonate de o echipă de jurnaliști și activiști, fără dreptul la dialog și, de aceea, aproape fără participare. De altfel, anul 1984 a rămas în istoria Teatrului drept cel mai dur moment al existenței sale prin diminuarea cu peste două treimi a alocației anuale a bugetului de stat, reducerea cu 35% a posturilor funcționale și cumularea unor funcții exclusiv artistice cu funcții de scenă sau chiar administrative. Ca un ecou al consecințelor controlului ideologic prefigurate în romanul lui George Orwell, „1984“, Festivalul dispare după simulacrul ediției din 1985. Născut (ca idee) în 1968, an de referință pentru istoria secolului XX și intrat în moarte clinică în 1984 (prin schimbările dramatice suferite de însăși instituția organizatoare), Festivalul Spectacolelor pentru Copii și Tineret rămâne un moment de dinamism creator și teoretic al lumii teatrale românești de dinainte de 1990, dar și un extrem de interesant material de studiu pentru cei pasionați de istoria recentă și de înțelegerea mecanismelor de supraviețuire într-o cultură din ce în ce mai controlată ideologic.