un spectacol de Clemens Bechtel
scenografie: Vesna Hiltmann
coloană sonoră și video: Alex Halka
traducere din engleză: Lucian Branea
asistență de regie: Cătălina Bălălău
consultanță în documentare: Raluca Naclad și Vlad Socea
distribuție: Aida Avieriței, Cătălina Bălălău, Daniel Beșleagă, Nora Covali, Valentin Florea, Corina Grigoraș, Loredana Grigoriu, Maria Hibovski, Florin Hrițcu, Dragoș Ionescu
Anul 2051. Un cuplu se întoarce în Piatra Neamț, un loc aproape pustiit, animat doar de câțiva bătrâni rămași în oraș. Cu toate că oamenii au dispărut demult, poveștile lor rămân vii și nerăbdătoare să se dezvăluie oricărui trecător dispus să le asculte. În tot acest viitor nesigur, certitudinea este menținută de fantomele trecutului, care continuă să răzbată prin istorie.
Este un spectacol despre noi, cei din prezent, care încercăm să înțelegem ceea ce s-a întâmplat pentru a ne putea pregăti pentru ceea ce urmează.
Viitorul din trecut este un spectacol site-specific, itinerant, al cărui scenariu are ca surse de inspirație documente istorice și interviuri cu actorii TT, precum și cu locuitori ai orașului Piatra Neamț.