MODERATORII Ediției 34

bulina-blank

Unul dintre obiectivele importante ale Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este promovarea și formarea profesională a tinerilor care performează în diferite domenii, prin crearea unei platforme de dezbatere și gândire critică. Astfel, în cadrul Ediției34, am invitat trei tineri scriitori (și jurnaliști) contemporani să modereze discuțiile cu publicul, postspectacol. Bazându-ne pe colaborarea pe care Teatrul Tineretului Piatra Neamț a început-o cu cei trei scriitori în alte proiecte aflate la intersecția dintre mediul literar și cel performativ (ex: TT Poetry&Debate, Atelierul Spectatorul critic etc.), ne dorim ca acest instrument al moderării relației dintre actul artistic și public să cuprindă perspectiva unor artiști tineri care rezonează atât cu direcția artistică a Festivalului, cât și cu subiectele și temele propuse prin spectacolele invitate (care au la bază dramaturgie contemporană). 

Discuțiile cu publicul vor avea loc după fiecare reprezentație, în spațiul evenimentului și vor avea o durată de maxim 30 minute. 

Olivia Călin este studentă la Facultatea de Studii Europene  a Universității Babeș-Bolyai. A fost voluntară a Teatrului Tineretului în anii de liceu și a fost invitată să scrie în caietele-program ale diferitelor spectacole, ca urmare a feed-back-urilor argumentate din cadrul discuțiilor cu publicul, postspectacol. A fost participantă la Atelierul „Spectatorul critic“ și președintă a Juriului de Adolescenți, în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț. A publicat cronici de teatru și eseuri în Dissolved Magazine, Copilot, Liternet și poezie în O mie de Semne, Euphorion, Literomania, Kametsa, Noche Laberinto, Axis Libri.

Daria Ancuța este studentă în anul III la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, specializarea Teatrologie – Jurnalism teatral. Încă din perioada liceului, cutreieră țara, de la un festival la altul. Crede că teatrul ar trebui să însemne, mai presus de orice, dialog. Scrie piese de teatru (printre care și „Un fluture răstoarnă o piesă de domino.exe” – textul câștigător al Concursului de dramaturgie New Drama 2021, organizat de Teatrul Excelsior din București) și colaborează cu reviste de artele spectacolului precum Scena.ro și Teatrul Azi. 

Mihai Ivașcu (1997, București) este poet și specialist în comunicare. Licențiat în Publicitate și cu o disertație în Studii culturale (CESI), a lucrat încă din liceu ca redactor șef-adjunct al unei reviste de artă, iar în studenție a fost reporter și voce pentru Radio Romania Cultural. Participă la proiecte culturale (Apropo de literatura română contemporanăWriters Happy HourConnectArts-NoteLumea de mâine etc.) și în rezidențe literare, debutând cu poezie în 2019 („pe cer jetoane”, CDPL). Freelancer cultural, are în lucru un nou volum de poeme și câteva piese de teatru.