Spectacolul ne deschide ușa în anticamera formării artiștilor de mâine: suntem în sala de clasă a unor studenți de la Teatru, într-un incubator pe cât de fascinant, pe atât de alunecos în ceea ce privește măsura justă dintre permis și nepermis, dintre proiecție și realitate. Pregătindu-i să absolve cu „Visul…” lui Shakespeare, personajul profesorului dă chip dezbaterilor recente despre metodele de învățare abuzive fizic sau emoțional, care li se prezintă drept normale cursanților din facultățile de artă. Forța spectacolului rezidă în capacitatea sa de a nu tranșa aspectul pe care-l critică cu evidentă îndreptățire, ci de a-l contrapune unei atmosfere halucinatorii, în care lecțiile și telefoanele acasă, pauzele și serile de după școală, aspirațiile și fricile se ritmează și se potențează reciproc. Manifest sensibil despre neliniștile de până la împlinirea visului de a fi actor.