Spectacolul reprezintă o ficțiune documentată despre legătura dintre traumă și exhibarea ei prin creație. Producția imaginează întâlnirea unui ansamblu de actori condus de regizorul Mansdorf, liderul primului teatru postbelic în limba idiș. Convocați pe scena Teatrului Barașeum, la București, în 1945, artiștii evrei se întreabă cum mai poate arăta, afectiv și pragmatic, teatrul unei comunități care a cunoscut decimarea sistematică. În încercarea de a găsi spectacolul perfect, în fapt, sensul unui nou început, personajele refac scene din stagiunea vremii și luptă cu tragedii ale căror traume nu pot fi reprezentate. Realul și imaginarul – atrocitățile Istoriei și scena ca spațiu de manifestare al Jocului – sunt două pulsații contrastante ale spectacolului.