de Alex Gorghe
regie și ecleraj: Luiza Mihăilescu
scenografie: Gabi Albu
muzică: Alex Bălă
afiș: Elena Găgeanu
filmare: Andreea Lăcătuș
promovare și foto: Denisa Neațu
cu: Katia Pascariu, Vlad Ionuț Popescu
Un licean își cheamă profesoara de teatru într-o plimbare nocturnă cu mașina, sub motivul că vrea să-i citească niște poezii pe care le-a scris. Însă ele se desfac brusc în declarații și dialoguri amestecate, în care linia dintre acuzatoriu și erotic, ca și cea dintre permis și nepermis, se subțiază cu fiecare kilometru parcurs. Jocul sinuos al celor doi actori transmite tacita problemă de etică, și o problemă ceva mai fină, aceea a formelor în care ne contaminăm sau ne magnetizăm unii pe alții, până la a nu mai putea identifica cine cui a întins o pânză de păianjen. Sonoritatea firească a replicilor, laolaltă cu lovitura de teatru din final susțin spectacolul în a comunica versiunea tragică a tensiunilor care pot apărea între cele două părți ale catedrei.