Din subiectul tabu al coercițiilor fizice și emoționale pe care unii părinți le aplică copiilor, se realizează o montare teatrală care oscilează sesiune de terapie și introspecție cu voce tare, resemnare și rezoluție. Actorii schimbă numeroase tipologii contemporane, ca niște voci ale bagajelor noastre trans-generaționale: ei sunt copii, adulți, copii forțați să se maturizeze, adulți rămași cu durerea de a fi fost copii neiubiți. Cu urmele încă vii ale unor amintiri cicatrizate, instanțele scenice glisează pe culoarele timpului total, unde trecutul, prezentul și viitorul interferează după logici psiho-emoționale, în multiversuri. O confesiune care îndeamnă la empatie și iertare.