TEATRUL NAŢIONAL CONSTANŢA – COMPANIA FANTASIO

Distribuţia:
ANA HALAS HADZIAHMETOVIC
MARIAN ADOCHIŢEI
PAVEL BÂRSAN
GEORGE CĂLIN
DIANA CHEREGI
DAN ZORILĂ
DANA DUMITRESCU
DIANA LUPAN
CRISTIAN OSOLOŞ
DELIA CORINA LUCA
OANA BOTEZ
DANIELA HASIADE
DANIEL DRAGOMIR

Regia şi coregrafia: YVETTE BOZSIK
Asistent de regie: TAMAS VATI
Decorul şi costumele: CONSTANTIN CIUBOTARIU după o idee de MARA BOZÓKI şi  ZSOLT KHELL
Asistenţi coregrafie: ANA HALAS HADZIAHMETOVIC, SZABOLCS VISLÓCZKI
Regia tehnică: GELU CIOBANU

Cronici
Poezie şi umor, acestea ar fi miezul problemei, pare să ne anunţe Yvette Bozsik. Umor predominant în parte întâi; poezie şi fragilitate în partea a doua. Niciodată însă primul dintre elemente nu poate apărea fără al doilea şi invers. Acest amestec migălos, având multe în comun cu cabaretul, respiră o tuşă epică bine susţinută. Micile povestioare transpuse în dans, secvenţele scurte şi diferite din prima parte, frisonând prin bonomie şi un umor cu nimic distructiv se întreţes agreabil, ordonate de viziunea dulce-maliţioasă a coregrafei. De la unduirile clasice de pisică senzuală ale feminităţii la formele „lărgite” ale libidoului, cu băieţi frumoşi îmbrăcaţi în rochii perfect mulate şi apoi la jinduieli după splendori feminine XXL, spectacolul e o incizie ironică în arta seducţiei. Seducţii postmoderne cu amoruri fulgerătoare, cu băieţi urmăriţi de fete nesăţioase şi invers, unde confuzia asupra identităţii sexuale e tot timpul suculentă.
Cu totul altfel se înşiră mărgelele pe aţa coregrafiei în partea a doua. Ironia suculentă se ghemuieşte pentru a face loc blândei poezii. În centrul scenei stă un clovn cu siluetă gracilă şi o claie roşie pe cap (complet diferită de imaginea voluntară a regizoarei Beatrice Rancea, dansatoarea Beatrice Rancea e o mixtură expresivă de bonomie şi fragilitate). Clovnul – cu ochii mari şi în continuu miraţi – atrage la sine, pe nesimţite, toate creditele de simpatie ale publicului. Până la urmă, nu e altceva decât un clovn sensibil şi puţin tristuliu visând să armonizeze toată umanitatea din jur. Şi mai ales să o dirijeze. Cum să facă toate instrumentele celorlalţi să cânte la unison – aceasta este tema plină de candoare a părţii a doua. O temă ofertantă scenic, cu mişcări individuale şi de grup bine racordate la gustul şi sensibilitatea publicului din sală.
Cristina Rusiecki – Adevărul literar