TEATRUL LUCIA STURZA BULANDRA BUCUREŞTI
Distribuţia:
Iuri Zvonariov: ION CARAMITRU
Inna Rassadina: MARIANA MIHUŢ
Regia: YURIY KORDONSKIY
Scenografia: NINA BRUMUŞILĂ
Ilustraţia muzicală: CORNEL COSMULESCU
Traducere: Nicolae Iliescu
Cronici
Montarea lui Yuriy Kordonskiy debordează de fantezie şi umor persiflant, de emoţie pură şi momente burleşti. Cât despre Mariana Mihuţ şi Ion Caramitru – numai de bine! Li s-au încredinţat roluri pe măsura valorii lor şi se achită de ele la cele mai înalte cote artistice! Dovada? Aplauzele la scenă deschisă care însoţesc întreg spectacolul!
Gabriela Hurezean – Naţional
Perfect sincronizată intenţiilor regizorale (ca şi în rolurile din Unchiul Vanea şi Căsătoria), Mariana Mihuţ depăşeşte cu o extraordinară inteligenţă scenică orice handicap. Personajul pe care-l întruchipează, Rasadina, este un vlăstar al intelighenţiei, cu mândria şi spiritul de sacrificiu tradiţionale, centru germinativ inducând în absurdul atotcuprinzător speranţa recuperării unui sens. Este un rol de referinţă, actriţa relevând o dată mai mult disponibilităţile pentru tragi-comedie, jocul conţinut şi un inefabil simţ al nuanţelor. Eşecul relaţiei sentimentale a personajelor se metamorfozează paradoxal într-un mesaj stenic, ce transcende mizeriile existenţei subterane.
Valentin Dumitrescu – 22
Montarea lui Yuriy Kordonskiy cucereşte prin libertate şi echilibru ca şi cele două producţii antologice ale regizorului de pe afişul Teatrului Bulandra – Unchiul Vanea de Cehov şi Căsătoria de Gogol. Sorry are o asprime tragică şi o poezie frustă. […] În montajul stărilor de spirit ale protagoniştilor, construit cu o fineţe de mare psiholog de către Yuri Kordonski, interpreţii impresionează prin expresivitatea prim planului şi a gros planului. Surprind şi emoţionează scrutarea chipurilor, pânda gesturilor, replicile frânte pe muchie de cuţit, tăcerile apăsătoare care se ascultă. Ion Caramitru simulează şi disimulează cu un farmec dureros. […] Reuşita din Sorry se înscrie în familia creaţiilor de referinţă ale actorului: Romeo, Leonce, Ricardo Fontana, Actorul, Feste, Hamlet.
Ludmila Patlanjoglu – Cotidianul
Caramitru revine în forţă pe scena de la Bulandra, jucând inspirat un personaj care îşi disimulează disperarea în spatele sarcasmului şi sensibilitatea în spatele cinismului. El investeşte multă luciditate în acest erou, ludic precum Yorrick şi torturat de dileme ca Hamlet. Excelentul decor al Ninei Brumuşilă, o cameră de morgă dominată de un monstruos arbore din ţevi ruginite, participă activ la conturarea atmosferei. Una peste alta, Sorry e un spectacol impecabil în care junele Yuriy Kordonskiy reconfirmă calităţile sale de regizor decis să pună în primul rând în valoare calităţile textului şi pe ale actorilor. […]
Dana Duma – Economistul
Prin tema aleasă de dramaturg, ca şi prin subtilitatea artei sale de a cuceri publicul, deopotrivă prin jocul inteligent a doi actori al căror talent e potenţat de experienţa scenică bogată, ca şi prin bagheta nevăzută a unui regizor cu remarcabil spirit creativ, Sorry de Alexandr Galin este un spectacol care, sunt convins, se va dovedi de serie lungă.
Eugen Comărnescu – Cronica Română
Noul spectacol de la Bulandra este un adevărat festin. Totul vorbeşte despre mărirea şi decăderea, deziluziile şi încercările unei naţiuni şi totul se derulează, în tuşe de umor acid, într-o morgă bântuită de spirite care ştiu să asculte poezie. Drumul unei iubiri, în contextul marii traversări la care e supusă întreaga lume, sfidează dintr-o târzie rochie de mireasă, ca şi cum schimbările de continente şi deceniile de erori n-ar fi împiedecat niciodată perpetuarea unui simplu vis.
Roxana Istudor – Ultima Oră