Distribuţia:
Sancho: BOGDAN BURLǍCIANU
Sancho – vioară: ROMULUS CHICIUC
Pian: ADRIAN CRISTESCU
Quixote: ADA MILEA

Regia: ADA MILEA
Sunet: ADRIAN MIHAI

Cronici

A fost un Don Quijote aşteptat de foarte mult timp. Nu ştim  cine l-a ţinut captiv, nu ştim cine l-a ascuns de noi până acum. Nu ştim dacă povestea lui e chiar povestea lui – sau a lui Cervantes, sau a demonului lasciv – ubicuu numit scriitură. Pe scena clubului Prometheus din Bucureşti a apărut deodată, nici în zale, nici în litere, nici în ceea ce credem noi despre el, nici gol, nici îmbrăcat, nici frumos, nici urăt, fară vârstă şi fără trecut. Un Quijote vagabond, care a vorbit foarte puţin cu Mioriţa, în schimb a jucat şah cu Apolodor şi a privit filmele lui Jarmusch. Acest Quijote făcut din muzică şi cuvinte, acest Quijote poartă numele Ada Milea.
Constantin Vică – Suplimentul de cultură

Cred că este cea mai mişto chestie pe care a făcut-o Ada până acum. Şi o spun cu atât mai mult cu cât am făcut trei spectacole cu ea. Muzică mai lucrată ca aceasta de mult timp n-am mai auzit. Toţi cei cinci sunt, de altfel, geniali. Sper ca Ada Milea să păstreze această formulă de succes.
Radu Afrim – Suplimentul de cultură

S-a creat o tensiune atât de mare, încât s-a rupt coarda de la chitara Adei Milea.
Emil Brumaru
Suplimentul de cultură

Am vrut să mă împrietenesc cu cartea asta, s-o cunosc cum ii cunoşti pe oamenii dragi. După un dialog cu Victor Ivanovici s-a întâmplat să fie aşa. Eu îi spuneam că fac „Don Quijote” şi „mă umflam în pene” cu ce am citit despre subiectul ăsta (am vrut să-i arăt că nu m-am apucat aşa, cu inconştienţă, de o carte aşa importantă). Dânsul a spus: „Vai, să nu cumva să faceţi un Quijote patetic şi filozofic cum am tot văzut! Oamenii uită că asta e o carte plină de umor!”. Atunci creierul meu a făcut „clic” şi am început „împrietenirea cu cartea”. În timp ce „transferam” umorul lui Cervantes în texte cantabile, drama lui Quijote se construia singură în spatele umorului, aşa că … n-a mai fost nevoie să fiu filozoafă, patetică şi s-o inventez eu.
(…)Cervantes l-a făcut pe Quijote obsedat de vrăjitor: mereu se crede urmărit şi înşelat de cel acre i-a furat cărţile şi a preschimbat-o pe Dulcineea într-o ţărancă. Eu nu spun „vrăjitor”, ci spun „cineva” şi-i las ascultătorului libertatea de a alege cine e pentru el acest „cineva” (creatorul, Creatorul, nebunia sau nu-ştiu-ce…). Am inventat cearta lui Quijote cu acest c(C)reator: „Suntem aici! Suntem gata să-ţi fim de folos… / Suntem gata să murim frumos… / Suntem gata să murim cum îţi place ţie / Să fim un spectacol din veşnica Ta comedie… / În Veşnica Ta Comedie ne naştem, dar se naşte şi moartea cu noi; / Trăim, dar trăieşte şi moartea în noi…” Deşi e o înfruntare inventată, mă simt ca şi cum n-aş fi inventat nimic. E pur şi simplu felul meu de a-l citi pe Cervantes astăzi, felul meu de a spune „Cervantes e contemporanul nostru”.
Ada Milea
România liberă – interviu

Umorul debordant, ironia tandră, cinismul aproape calin se îngemănează în una dintre cele mai fericite experimente culturale româneşti din ultima vreme. Don Quijote-le Adei Milea transcede genurile şi anulează prejudecăţile: la confluenţa artelor şi a sensibilităţilor (de la „teatrul sărac” la îndrăznelile muzicale postmoderniste), autoarea a pus la bătaie nu doar o enormă abilitate artistică, ci şi o serioasă implicare intelectuală. Departe de a-l trăda pe Cervantes, varianta Milea ni-l readuce în întreaga lui expresivitate, cu „grozavele spaime zurgălăieşti”, „prodigioasele şi nemaivăzutele bătălii”, cu muncile şi iluziile unei perechi de „reformatori” utopici, care – au purces la transformarea lumii, şi – atâtea alte „lucruri care ţin mai mult de adevăr decât de discernământ”, cum spune însuşi părintele lui Quijote. Pentru aproape o oră, sub bagheta hidalgoului celest Ada Milea, lumea devine mai frumoasă: o cuceritoare zbenguială încheie comică, o lecţie tandră despre vis şi viaţă.
Mircea Mihăieş – Cotidianul

Don Quijote merge mult mai departe tocmai prin teatralitatea sa ori, mai bine zis, prin complexitatea sa teatrală. Asta în primul rând pentru că el se cerevăzut, el îţi oferă o specială bucurie a văzutului, cu toate că mai nimeni nu părăseşte pentru o oră şi ceva cele cinci scaune. Tensiunea actoricească a celor patru … actori, armonizarea lor de ceasornic, expresia lor şi comunicarea cu instrumentele, devenite fizic parte din ei înşişi, sunt imposibil de suplinit de către înregistrare, daca nu… ai fost acolo… Interesant: nu doar Dorina Chiriac (inegalabilă, un Sancho când frenetic, când lucid, când plictisit, când naiv, exilant şi mincinos, şi cinstit şi transparent), ci şi Ada Milea însăşi (încordată ca un arc gata să plesnească, cu o expresie facială aproape îngheţată, de Buster Keaton, însă înnegurat, nu senin, un Don Quijote lăsându-se cu liberă voniţă când în braţele ridicolului, când măcinat de propria fantasmă ori interogându-se pătimaş asupra propriei voinţe) nu au de această dată instrumente, sunt doar voci, prezenţe. Aparenţa lor statică încarcă formidabil atmosfera cu o tensiune foarte greu de descris, a cărei dinamică e , în ansamblul ei, în primul rând scenică şi abia apoi auditivă.
Miruna Runcan – Observatorul cultural

Participări la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ
2000 Republica mioritică România, regia Theodor Cristian Popescu