Prezentare

Un spectacol realizat în parteneriat cu British Council

“România 21 este o piesă despre identitate, în care sunt discutate multe stereotipuri culturale din afara şi dinăuntrul nostru. E o piesă-întrebare: o încercare de a diseca ce înseamnă istoria recentă a României şi de a afla care e relaţia mea cu propria ţară. Într-o parte din această istorie a fost copilăria mea (anii 80), în alta – tranziţia nesfârşită din anii 90 – 2000 – adolescenţa şi maturizarea. De-aici a venit şi decizia să nu prezint lumea asta realist – ci mai degrabă brechtian. Şi muzical – muzica are efectul de a contrabalansa sarcasmul piesei. Cu toate astea, personajele au vise măreţe – în care familia şi relaţia cu Dumnezeu sunt pe primul plan. Fundamental, visele nu sunt deloc greşite sau aberante, dimpotrivă. E ceva divin care îl mână pe Ion, protagonistul, în drumul lui spre fericire. Numai că, orbit de dorinţele lui, personajul nu-şi vede greşelile, la fel ca în orice tragedie. E ceva în personaj care ar lua orice drum ocolitor şi uşor decât să se privească sincer în oglindă. Dar e şi ceva înduioşător atunci când îl vedem cum tot încearcă, din nou şi din nou, aceleaşi drumuri ocolitoare pentru a-şi împlini dorinţele. Însă niciodată asumându-şi responsabilitate pentru acţiunile pe care le face. E o problemă definitorie nu doar pentru celelalte personaje din piesă, dar şi pentru societatea românească de azi – lipsa generozităţii de a privi dincolo de tine şi de a-ţi asuma responsabilităţi. S-ar putea să mă înşel şi atunci luaţi-o ca o poveste îndepărtată dintr-o ţară fictivă, o comedie muzicală. Chiar dacă nu mă înşel – tot o comedie muzicală rămâne, care se trage dintr-o tradiţie binecunoscută a noastră, a românilor, de a face haz de necaz. Ceea ce am realizat din 2004 şi până acum în 2010, în istoria dezvoltării acestei piese – e că ea a rămas (poate îngrijorător) extrem de actuală. Şi din semnele pe care le avem, la 21 de ani de la Revoluţie (nu la cei 21 pe care îi aveam când am scris-o) s-ar putea să rămână actuală ceva timp de-acum încolo.“

Peca Ştefan

Cronici

Recenta premieră a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, „România 21“, după un text al lui Ştefan Peca, este, în egală măsură, un act scenic şi adăugarea unei noi dimensiuni unui brand extrem de proaspăt – acelaşi Ştefan Peca. […]

Pia Furtado marchează inventiv traseul musicalului, provocînd fie grotesc, precum în secvenţa îngrăşării lui Mio după prima naştere, fie expresionist, în tablourile de familie, nu mai puţin polemică faţă de o realitate pe care şi-a asumat-o cu o bine temperată intuiţie. Pînă la urmă, spectacolul are funcţie multiplă, dacă rezişti clasicei probe a oglinzii, căci, cum se ştie, nu orice este proprietarul puterii de a rîde, ştiind că de sine o face. Dacă treci dincolo, însă, ocazia unor inteligente momente de bună-dispoziţie îţi stă la îndemînă.

(DORU MAREŞ, COMÉDIE CU CÎNTECE

OBSERVATORUL CULTURAL, 2010)

În România 21 (subintitulată „O comedie contemporană românească“), situaţiile şi personajele sînt manifest disproporţionate, nivelul caricatural e accentuat, percepţia realităţii e diformă, calculat neverosimilă. […]

Personajele groteşti sînt menite a naşte concomitent empatia şi dispreţul, condiţia lor fiind, de regulă, marcată fizic (prin diformităţi corporale, gen Cocoşatul de la Notre-Dame, sau handicapuri mentale şi, în arta contemporană, „deviaţii“ sexuale), dar nu neapărat. În România 21 avem de-a face cu tipologii (politicianul de tranziţie, fost turnător, apoi traficant de bebeluşi, acum senator şi viitor preşedinte, tînăra care face carieră de la prostituată minoră la pop-star fără voce în trupe trase la indigo, fiul cu preferinţe gay care pleacă în armată ca să devină bărbat, celălalt fiu – mic afacerist călcînd pe urmele tatălui, gata să-şi vîndă părinţii la prima ofertă, nevasta de vîrstă mijlocie, moderatoare de show-uri de femei, neglijată de bărbat şi beţivă de vocaţie) şi referinţe îngroşate (la emisiunea „De 3 X femeie“, de pildă). […]

Spectacolul Piei Furtado, regizoare britanică avînd destule producţii de acest fel la activ, şi al celorlalţi doi artişti responsabili de partea muzicală – compozitorul Christoph Bauschinger şi specialistul în efecte sonore Dave Mackie –, e, de departe, o capodoperă de profesionalism în materie, de la calitatea unitară a sunetului la adecvarea compoziţiilor (adecvare la vocile actorilor, la capacitatea lor interpretativă, la cerinţele textului şi cheia lui de montare). E spectacol fără să fie spectaculos, fără artificii şi lumini impresionante, însă exploatînd la maximum un decor inteligent şi cu utilizări multiple şi găsind soluţii pentru ceea ce părea imposibil de transpus scenic […]

Deocamdată, România 21 de la Piatra Neamţ e singurul musical din lumea noastră teatrală care, paradoxal…, chiar musical şi e.

(IULIA POPOVICI, GROTESCUL EPOCII DE TRANZIŢIE)

OBSERVATORUL CULTURAL, 2010