vineri, 15 mai 2026 / ora 16.30
Teatrul Tineretului, Sala Rotondă
Întâlniri cu publicul

CUVINTE DESPRE SCENĂ ȘI CREAȚIE

MEDALION

RADU DINULESCU

Regizor, scriitor, dramaturg, traducător și scenograf, Radu Dinulescu este un nume recunoscut internațional, cu spectacole pluridisciplinare, care îmbină spectacolul viu cu artele digitale, fiind totodată un artist și un formator de artiști, cu proiecte pe mai multe continente.

Este regizorul român cu cele mai multe participări în secțiunea Off a Festivalului de la Avignon, cu 19 participări, în perioada 2002-2023. La ediția din 2007, spectacolul său „Hymnus“ de Georg Shwajda, producție a Teatrului Municipal Galați, a fost distins cu Premiul ,,Coup du cœur de la presse”.

Crearea și coordonarea de proiecte care implică artiști din mai multe țări este o altă coordonată a activității sale artistice. Dintre aceste proiecte, menționăm că este fondator și director artistic al Théâtre de l’Europe de l’Est, care a participat la Avignon în 2008 și manager al proiectului european „Itinerances”, proiect finanțat de CE prin programul Cultura 2007- 2013, în colaborare cu Teatrul de Marionete din Belfort, compania Karromato din Cehia și Charles Kleinberg Production din Bruxelles.

A fost director al Teatrului de Marionete Arad timp de 5 ani, director artistic al Teatrului de Stat Constanța, director artistic al Festivalului Internațional „Atelier” – Baia-Mare, director artistic al Festivalului Internațional „Miturile cetății” Constanța, director al Festivalului International Underground și al Festivalului de Arta Animaței ,,Euromarionete” Arad – România, manager al Centrului Cultural Județean Călărași.