miercuri, 13 mai 2026 / ora 20.30 / Teatrul Tineretului Piatra Neamț
Teatrul Nottara București

DOCTORUL

de Robert Icke, adaptare liberă după „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler
traducerea Irina Velcescu

distribuția:
Ruth Wolff Ada Navrot
Preotul / tatăl Gabriel Răuță
Sami Cristina Juncu
Charlie Laura Vasiliu
Hardiman Isabela Neamțu
Cyprian Luminița Erga
Copley Adrian Nicolae
Murphy Șerban Gomoi
Flint Andreea Măcelaru Șofron
Rezidentul Tudor Cucu-Dumitrescu
Roberts Raluca Jugănaru
Percuție Luca Șofron

regia Andrei Șerban
regizor asociat Daniela Dima
scenografia Irina Moscu
Cântecul lui Charlie compus și interpretat de Cristina Juncu și Ionuț Grama
lighting design Cristian Șimon
videoproiecție Alexandru Suciu
asistență de regie Corina Dragomir

foto Victor Diaconu

durata: 2h 40’ (cu pauză)

recomandare 14+

Un spectacol incendiar, în care se ciocnesc teme precum religia, identitatea de gen, rasa, sexualitatea sau clasa socială! O oglindă pusă în față societății actuale și corectitudinii politice! Un spectacol despre valoarea umană în secolul 21!
O excelentă adaptare a piesei „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler, care în 1912 oferea un tablou teribil al antisemitismului acelei perioade, Doctorul, în versiunea lui Robert Icke, este o privire extinsă asupra (in)toleranței societății contemporane, abordând nu doar problema religioasă, ci și rasa, genul sau identitatea sexuală.
Tăvălugul în care e târâtă Ruth are forța unui ciclon care rade totul în calea lui, odată ce incidentul de la spital ajunge viral și produce dezbateri TV și petiții online. Spectacolul aduce în prim-plan probleme majore. Este etica medicală mai presus de orice considerente? Cât mai contează valoarea unui specialist într-o lume care duce totul în derizoriu? Ce e mai important? Profesionalismul sau sexul, rasa ori genul? Cât de fragilă e limita dintre toleranță și intoleranță?

Doctorul este un spectacol de tip oglindă. Un spectacol care ne cere să ne privim în primul rând pe noi înșine, un spectacol care nu intenționează să îi livreze spectatorului soluții, ci îi cere să gândească, să cântărească, să își pună ordine în gânduri și sentimente. Să formuleze propriile răspunsuri.

Mircea Morariu / contributors.ro / 2025

Spectacolul abordează teme de maximă sensibilitate pentru societatea contemporană – religie, identitate de gen, rasă, sexualitate, clasă socială, dar și raportul dintre etică, responsabilitate și libertatea individuală. […] Doctorul promite nu doar o experiență scenică intensă, ci și un reper în repertoriul recent al teatrului românesc.

Liliana Popa / contacteculturale.ro / 2025

Andrei Șerban revine, strălucit și cu mare impact, la piesa Doctorul, punând-o în scenă și la Teatrul „Nottara“, într-o versiune nouă, cu o încântătoare garnitură actoricească.

Cristian Pătrășconiu / România Literară / 2026

GALERIE FOTO