Lecția este, bineînțeles, o piesă-școală despre totalitarism, îndoctrinare, abuz, despre un fel de putere dictatorială și hipnotizantă a limbajului golit de sens. Dar în acest spectacol ne-a interesat să descoperim în ce măsură este, mai mult decât orice, vorba despre amintiri din copilărie, traume transgeneraționale, familii disfuncționale și relațiile toxice din interiorul lor. De aceea am vrut să chestionăm în ce măsură „lecția“ este un tip de traumă învățată acasă, prin mecanisme moștenite, repetate din generație în generație. Ni s-a părut foarte valoroasă lectura textului din prisma unei familii care dorește să predea unui etern copil (deja adult) o lecție absurdă, crudă și inutilă, în fiecare zi, la nesfârșit, cu speranța că de data asta lecția îi va „prinde bine”. Descoperim în piesa ionesciană un fel de violență care este subtil amestecată cu afecțiunea și asta face să fie mult mult mai greu să te revolți, să te opui, să te aperi.

Bobi Pricop