Două sunt motivele pentru care, în mod constant, mă simt atras de teatrul pe care îl practică și îl creează regizorul Andrei Huțuleac: căldura și ironia. Plus o anume simplitate smart care decupează, pragmatic și intens, ceea ce este cu adevărat esențial. Iar Teatrul brăilean pare un ecosistem artistic în care regizorul se simte liber să exerseze cu dezinvoltură astfel de observări pluri-perspectivale ale omenescului. […]
E un spectacol în care cinematograficul se întâlnește cu teatralitatea în interiorul unei estetici care trimite, desigur, la faimoasa ecranizare din anii 50, dar care exploatează până la ultima picătură toate emoțiile pe care doar teatrul le poate oferi, sprijinindu-se, de asemenea, pe forța convențiilor pe care doar teatrul le poate asigura. Rezultă o tandră hibriditate în care tehnicienii Teatrului „Maria Filotti” fac parte din echipa de producție a „Studiourilor TMF”, totul se înregistrează, se trag sub ochii noștri duble, se mută decoruri specifice platourilor de filmare, se exersează stiluri de joc á la cinema, dar în care se și apasă ca la teatru, se livrează intensitate a prezenței, se trăiește cum numai pe o scenă se poate trăi. Formula funcționează excelent, servită de ciclorame ce rămân prinse în memoria noastră vizuală, de familiaritatea unor obiecte pe cât de banale, pe atât de intime (un aragaz, un cactus solitar, niște scaune din lemn), dar și de o distribuție foarte puternică ce ne oferă personaje clare și adânci.

Călin Ciobotari / 7iasi.ro / 2025