Miercuri, 20 noiembrie, ora 19.00, Sala Mare
Teatrul Odeon București & Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” din Bistrița
pe texte de Sacha Guitry
traducere: Simona Noapteș
regie: Silviu Purcărete
scenografie: Dragoș Buhagiar
muzică originală: Vasile Șirli
Cu: Pavel Bartoș, Ioan Batinaș, Vlad Bîrzanu, Claudiu Bleonț, Ioana Bugarin, Ruxandra Maniu, Ana-Maria Moldovan, Meda Victor
Durata: 2h 5min
Sacha Guitry (1885 – 1957) a fost un cunoscut actor francez de teatru și film, scenarist, regizor și autor de piese de teatru bulevardier. La 5 ani a apărut prima oară pe scenă și a început să scrie la 16 ani și jumătate. A fost un dramaturg prolific, opera sa cuprinzând 124 de piese. Guitry a fost considerat un Molière modern, un etalon al scrisului.
Piesele scurte care compun spectacolul Tertium non datur (scrise între 1905 și 1939) sunt pline de fantezie și farmec, cu dialoguri picante, presărate cu inteligență și umor. Totul este fluid, lejer și surprinde spiritul francez în toată splendoarea sa.
Vă așteptăm la o comedie spumoasă, cu o distribuție pe măsură, în care a treia opțiune este posibilă – Tertium non datur.