O… ladă

Prezentare

Alexandru Dabija continuă explorarea poveştilor lui Ion Creangă, realizând împreună cu trupa Teatrului Tineretului un spectacol în care gâlceava, curiozitatea bârfitoare, invidia, prejudecata, superstiţia sunt sevele umorului dar şi ale reflecţiei amare.
În „O … ladă“ întâlnim personajele din „Fata babei şi fata moşneagului“, cărora li se adaugă o suită de babe straşnice, precum şi Cucoşu’, moşul şi baba din OO! (creaţie colectivă după „Punguţa cu doi bani“, spectacol de referinţă al Teatrului Tineretului, regizat tot de Alexandru Dabija). Chipurile din poveşti primesc importante atribute psihologizante, în intenţia regizorală de a amenda diferite derapaje de mentalitate. Faţă de babele lui Creangă, construite aproape monocord ca întruchipări ale răutăţii, singura precizare de natură fizică fiind vârsta înaintată, „O… ladă“ aduce în scenă felurite babe, marcate de câte o trăsătură fizică sau morală distinctivă, pentru sublinierea căreia actorul trebuie să găsească numeroase resurse creatoare. Cântecele compuse de Ada Milea, încărcate de umor şi mesaj, subliniază sancţionări sociale şi probe iniţiatice.

Aşa cum lada are un simbolism ambivalent – ascunde o comoară sau un blestem – aşa şi acest spectacol se înscrie pe coordonatele dualităţii: te luminează prin râs şi îţi arată, lucid, condiţia de fiinţă efemeră. (Raluca Naclad, secretar literar TT)

Cronici

Cînd a început seria de spectacole prin care reinterpreta pentru cei mari poveştile humuleşteanului, la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, cu „OO!”, Alexandru Dabija a reuşit performanţa de a atrage atenţia asupra proiectului său regizoral printr-o creaţie în care inventivitatea, cititul printre rînduri şi buna dispoziţie aduceau în faţa publicului un altfel de Ion Creangă. Am văzut producţia la premieră şi încă de vreo cîteva ori prin ţară, prin festivaluri importante, pentru că vestea năstruşniciei lui Dabija şi a coechipierilor săi pietreni s-a dus rapid peste tot. […] Spectacolul “O… ladă” nu e numai un joc al lui Dabija cu eroii şi întîmplările din scrierile lui Creangă. Devine operă de hermeneutică regizorală, de evidenţiere şi dezvoltare a unor teme care, cu siguranţă, l-au preocupat de Creangă, dar îl bîntuie şi pe Dabija. Moartea, gura satului, lenea, avariţia sînt luate în răspăr în registrul hîtru, înfăţişate caricatural, că, deh, „n-ar fi rău să fie bine!“, nu-i aşa?, cum zicea povestitorul. Epicul cunoscut de toată lumea e inteligent ambalat într-un scenariu concentrat pe personaje şi atitudini. Corul babelor e adorabil: actriţe şi actori îmbrăcaţi în culori sumbre, cu basmale şi gumari, machiaţi, vorbind moldoveneşte, cu excepţia uneia, care e de dincolo de munţi, ardeleancă, străduindu-se să rostească şi cîte un neologism, dar stîlcindu-l simpatic. Părţile muzicale sînt savuroase, completînd acustic armonia spectacolului, în stilul arhicunoscut al Adei Milea, susţinut foarte bine vocal şi instrumental. […]
Într-o scenografie minimalistă, cu o cutie neagră cu cîteva lăzi înghesuite într-un colţ şi cu năsălia pentru mort, scena se umple, capătă consistenţă datorită actorilor. Actorii pietreni sînt o trupă în sensul profund al sintagmei, se integrează foarte bine în ansamblu, dar se şi individualizează, desprinzîndu-se de grup pe momente şi personaje. Fiecare întruchipează două sau mai multe personaje, trecînd firesc de la o ipostază caracterială la alta. […]
Spectacolul acesta creşte pe parcurs ca un aluat pentru un colac de bună calitate, care are tot ce-i trebuie: imaginaţie, coerenţă, umor, substanţă ideatică, muzică, ruperi de ritm, schimbări surprinzătoare.

Oltița Cîntec, O poveste cu „O… ladă“
Observatorul cultural (2013)

Premisele trimit către o analiză a psihicului feminin care se potenţează negativ în colectivitate şi în absenţa oricărui element masculin. Ceea ce face Dabija este să pună în prim-plan bîrfa ca formă a răutăţii gratuite, printr-un personaj multiplu – babele –, construit din individualităţi cu identitate precisă, determinante pentru mentalul colectiv. […] Babele alcătuiesc un personaj complex, suculent, a cărui unică preocupare este bîrfa ca expresie a invidiei şi ca mijloc de manipulare, de influenţare şi, pînă la urmă, ca o formă de putere.
Viziunea lui Dabija asupra babelor – această instanţă supremă rurală care nu doar judecă, ci şi determină comportamente – este realist-cinică, dar are umor, mai ales lingvistic, căci regizorul se bucură să recreeze dialectul moldovenesc, să înmoaie consoanele şi să îndulcească vocalele, fără să piardă acea agresivitate care apare într-o comunitate eminamente feminină, conştientă de puterea ei pervertitoare. Măiestria regizorului constă în a nu depersonaliza babele într-un cor amorf, şi aici a fost ajutat de actorii nemţeni, care s-au jucat inteligent cu tipologii rurale, inclusiv în travestiuri. […]
Spectacol tonic, deşi descoperă lucruri amare despre natura umană, O… ladă este mai dur decît precedentul OO!, mai cinic, chiar dacă rămîne suculent ca umor şi delicios ca perspectivă. Alexandru Dabija este unul dintre cei mai inteligenţi şi subtili regizori, aşa cum dovedeşte programul său de poveşti româneşti.

Oana Stoica,  Poveștile lui Dabija
Dilema Veche (2013)

De la “OO!” la “O… ladă” s-a trecut cu atentă inventivitate. Povestea este reinterpretată într-un stil aparte, propriu desigur lui Alexandru Dabija, cu participarea, implicită, activă şi amuzată a talentaţilor actori şi actriţe din trupa nemţeană. În compoziţia spectacolului intră şi un ingredient care dă savoare deplină – cântece scrise de Ada Milea, iar corul babelor le cântă frumos, cu atitudine. Merită acest spectacol, cu atâta luciditate în conţinut, să fie prezentat oriunde în această ţară. E cu luciditate despre tot ce e trecător…

Maria Sîrbu, Babele lui Creangă, curioase ce o fi în lada cea frumoasă: o poveste de Dabija
Jurnalul Național (2013)

Senzaţia de bine şi de bucurie însoţeşte aproape fiecare minut din spectacol, deşi acesta este mai curând o comedie neagră. Într-un arc peste timp, regăsim personajele din „OO!“, respectiv „Cucoşul“, devenit, nu se ştie cum, nemuritor, baba cea hapsână şi moşul. […] Toată galeria de superstiţii „de la babe citire“ însoţeşte fiecare gest, oricât de mic, ca parte a unui important ritual de trecere. Babele sunt demne reprezentante ale poporului român pentru care nu atât credinţa, cât mai degrabă ritualul face toţi banii.
Se râde mult şi sănătos la „O…ladă“ chiar dacă nu uită nici o clipă, nici spectatorii, nici personajele, că ne aflăm la un priveghi. De fapt acesta este primul şi cel mai important motiv de bucurie. Noi nu suntem morţi. Cel puţin nu încă. Aşa că să ne bucurăm şi să ne veselim cât mai avem vreme.

Gabriela Lupu, Fata moşului şi fata babei“ sau „Unde dracu‘ am pus agheasma?
România liberă (2013)

Pe lângă expresivitatea deosebită a actorilor, valorificată atât în scene de grup, cât şi individual umorul îşi descoperă sursele din reactualizarea superstiţiilor şi a ritualurilor de înmormântare. În actualul spectacol regizorul amendează tocmai defectele umane (lăcomia, egoismul, invidia, curiozitatea nepotrivită, bârfa, prejudecăţile, ignoranţa, răutatea), care distrug sufletul omului (semnificative pentru deriva actualei lumi). În profunzime, e vorba de o călătorie iniţiatică, de probele inerente acesteia şi de un ”gest răscumpărător” de lume. […] Deşi tratat cu mijloacele comicului, mesajul deghizat la nivel metatextual, poate fi decriptat printr-o analiză atentă a intertextului. În această ordine de idei, dincolo de simbolismul de adâncime, universul conturat de Dabija este unul cel puţin balcanic, cu accente specifice estului Europei.

Dana Ţabrea, Universul ludic al lui Dabija şi sâmburii poveştilor lui Creangă
Ziarul de Iaşi

Totul se petrece pe fundalul unor trăiri fundamentale iscate de „lada“ care, pe de-o parte, poate ascunde şi bogății, iar pe de alta parte, se poate transforma oricând în „coșciug“, fapt consemnat încă din începutul spectacolului, prin acel priveghi ce aduna cu sine nu numai obiceiuri şi mentalități, dar şi o gamă uluitoare de psihologii, de atitudini, de gesturi şi replici care depaşesc spațiul arhaic al satului moldav şi se înscriu pe marea orbită a eternului uman. Îndoliatele vestminte şi penumbra din scenă sunt în chip fermecator „sabotate“ de pitorescul detaliilor acelor atitudini şi gesturi, de umorul sprințar şi contagios al replicilor, de picturalitatea mișcărilor de grup şi individuale, adeseori cu o plasticitate corporală greu de dat uitării. Bucuria jocului este manifestă, observabilă la tot pasul, încât nu-i de mirare că ea genereaza în sală o participare afectivă pe măsură, încheiată în final printr-o furtună de aplauze.

Ion Parhon, În miez de stagiune
Scrisul Românesc (2014)

În teatrul unde a debutat în 1976 obţinând premiul pentru cel mai bun regizor şi unde a realizat alte câteva spectacole rămase de referinţă, după acel Oo! din 2007, jucat şi premiat peste tot în ţară, Alexandru Dabija explorează din nou expresivitatea graiului moldovenesc şi universul lui Ion Creangă spre a dezvălui carate de operă clasică, suculenţa teatralităţii unei scriituri redeşteptate la o nouă tinereţe în dialogul cu publicul de astăzi.

„Povestitor” înnăscut el însuşi, Alexandru Dabija ţese o istorie cu valoare de sinteză, cu accente realiste şi arabescuri în fantastic, în care macabrul şi grotescul lasă loc ironiei şi autoironiei. Este o lume sumbră, nu numai pentru că este pusă în vecinătatea morţii şi a spaimelor pe care le poate naşte ea, dar prin acele imagini în clarobscur ce amintesc de Rembrandt sau prin altele de coşmar desprinse parcă din Hieronymus Bosch, dominante în spectacol, prin veşmintele cernite ca şi ansamblul decorului (scenografie: Romulus Boicu), spectacolul vorbeşte despre o întunecime intrată adânc în fiinţe, sugerată şi prin machiajul care îngroaşă tuşele caracterologice.

(Mariana Ciolan, Teatrul Tineretului în turneu la București, Revista Teatrală Radio)

Festivaluri

10 – 12 octombrie 2013 – Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, Teatrul Luceafărul, Iași
27 – 29 mai 2014 – Festivalul Comediei Românești, (festCo)
29 – 31 mai 2014 – Festivalul Internațional de Teatru “Atelier” Sfântu Gheorghe
31 mai – 2 iunie 2014 –  Festivalul Național de Teatru “Toma Caragiu” Ploiești
11 – 14 iunie 2014 – Bienala Internațională a Teatrului Eugene Ionesco Chișinău
1 – 3 octombrie 2014 – Festivalul Internaţional de Teatru “Poveşti” Alba Iulia
8 – 10 noiembrie 2014 – Festivalul Internaţional de Teatru “Eurothalia” Timişoara
25 – 27 noiembrie 2014 – Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad
6 – 8 decembrie 2014 – Festivalul “Zile şi nopţi de Teatru la Brăila”
22 decembrie 2015 – Gala Olimpicilor, Teatrul „Victor Ion Popa“, Bârlad
3 – 5 octombrie – Festivalul Umorului „Constantin Tănase” 2016 Vaslui

Premii

Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Comediei Românești 2014