Teatrul Tineretului Piatra-Neamț

Daniel Chirilă

      Este regizor artistic al Teatrului Tineretului Piatra Neamț din 2018, unde semnează regia spectacolele Consum excesiv și #SUPEROK (ambele 2018). Fondator și coordonator al Platformei culturale Frilensăr, își asumă textul, regia și scenografia spectacolelor acestei trupe din 2013 până în prezent: Frilensăr (2013), 5 PM (2013), One-man show-ului – Câinele (Gala Hop, 2014), Mălăieș în Călcăieș (Green Hours, 2016), Mioritza. (Green Hours, 2016), Once Upon (Green Hours, 2016), ± Lorenzo (Gala Hop, 2016), Înaintea erei noastre (Green Hours, 2017), Consum excesiv (Teatrul Tineretului Piatra Neamț, 2018).

      Alături de Andrea Gavriliu este dramaturgul spectacolului Ludibrium, regie Andrea Gavriliu, de la Teatru Tineretului Piatra Neamț. De asemenea, a semnat textele spectacolelor Apa vie, regie Ștefan Lupu (Teatrul Mic București, 2017), Zaraza, regie Răzvan Mazilu (Teatrul Toma Caragiu Ploiești, 2018) și Ziua recunoștinței, regie Horia Suru (Teatrul Toma Caragiu, 2019). Din anul 2018 este coordonatorul centrului de scriere dramatică DramAnima, susținut de Teatrul Tăndărică București.

      A fost regizor-coordonator al spectacolelor de început și final ale Galei tânărului actor Hop, edițiile 2017 și 2018. A obținut Premiul pentru cel mai bun spectacol acordat de juriul liceenilor la Festivalului de Teatru Piatra Neamț 2018 cu spectacolul Înaintea erei noastre, Premiul pentru Costume și Premiul Juriului cu spectacolul Înaintea erei noastre în cadrul Undercloud 2017, Premiul pentru cel mai bun spectacol Gala Hop 2016 cu spectacolul ± Lorenzo, Premiu pentru dramaturgie la Maratonului teatrului independent 2014, Premiu Carpato – danubiano-pontic la FNTI 2014 cu Mălăieș în Călcăieș și Premiul pentru cel mai bun One-man show la Avanscena Onești 2015 cu Câinele de Daniel Chirilă. În cei 5 ani de activitate profesionistă are peste 30 de participări la festivaluri din țară și străinătate.

      A fost managerul proiectelor culturale Green-Frilensăr pe contour, Consum Excesiv, After hop și C.E.V.A, finanțate de Administrația Fondului cultural Național.