Teatrul Tineretului Piatra-Neamț

THE THEATRE OF YOUTH

Beginnings: the dream, the building, the name

      The building that has been home to the Theatre for sixty years was built between 1929 and 1949, according to the plans of the Bucharest architect Roger Bolomey. The work was carried out by the well-known local building company of Carol Zane. It began to function as a theatre only in 1959, however. Previously it had been hired, by auction, either to individuals or to organizations, and had variously served as a cinema and a ‘worker’s club’, and it was not until the end of the 1950s that it finally returned to the purpose for which it had been designed: that of a theatre.

Of the total construction costs, over 50% were met from public funds provided by the City Hall. The remainder came from the county Prefecture, the Ministry of National Culture, political parties, the Royal Resident of the Prut Land, and various private associations. The construction committee for the Theatre was chaired by G.V. Măcărăscu, its members being V.A. Grigoriu, G.V. Mareș, Prof. A. Rotundu, I. Radu, and C. Bogdan. The initiator of the project was G.V. Măcărăscu, magistrate and influential politician, for sixteen years deputy for Neamţ county in the Romanian Parliament, and a promoter of cultural life in the city. He worked for years to obtain the land, to set up the Initiative Committee (1929), to have plans made and building work started (1930), to ensure funding to supervise the execution of the works, phase by phase, and to provide the building with all the necessary facilities: stage installations, dressing rooms, suitable furniture for the auditorium, foyers, and other spaces, etc. However he was not to see his dream become reality: along with his fellow committee members, who were detained, deported, or subjected to forced domicile, Măcărăscu too was a victim of the new ‘democratic’ regime installed by the communists after the Second World War. He died in 1953, before coming to trial, in the Ocna Mare Penitentiary in Vâlcea county. G.V. Măcărăscu left behind him a cultural space for the community of Piatra Neamţ, for whole generations of artists and spectators, and a symbolic legacy to be carried forward by future politicians of the city.

Professional theatre activity began in Piatra Neamţ in 1958 on the stage of the Roxy Hall, built in 1870 by Petrache Liciu-Caia in the very centre of the city: it occupied the space between the present theatre building and the Ceahlăul Hotel. The Piatra Neamţ Branch of the Băcău Theatre, established in August 1958, functioned publicly from October 1958 to June 1961, without separate legal personality and without having its own general director, stage director, or literary secretary. The actor Paul Varduca was the first head of the Branch, responsible for administration. In the Branch’s three seasons, it presented twenty premieres before the Piatra Neamţ public, three of them produced by the Cassandra Studio of the Bucharest Institute of Theatre. The inaugural performance, on 3 October 1958, was one of the Institute’s productions, so the theatre’s launch will always remain associated with the name of the famous director and teacher David Esrig, at the time only twenty-three years old. The cast of The Impostures of Scapin, directed by the young Esrig, included such equally young recent graduates as Leopoldina Bălănuță, Florin Piersic, Radu Voicescu, George Motoi, and Cosma Brașoveanu.

In 1959, Ion Coman, the founder of the Youth Theatre as an institution, was transferred from the Bucharest Regional Theatre to Piatra Neamţ, as head of the Branch he had created in the city, and he insisted that the Branch should become a theatre in its own right.

Decision of the Council of Ministers no. 357 of 8 June 1961 states: ‘The theatre branch in Piatra Neamţ becomes independent, under the name of The State Theatre of Piatra Neamţ.’

In March 1967, the Piatra Neamţ Theatre took part in the Festival of Youth and Children’s Theatre in Nuremberg and the International Week of Children’s and Youth Theatre in Munich. One of the German theatres where the production directed by Ion Cojar, Afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’ (Outside the fence is painted, inside is the leopard) was to be staged was named The Theatre of Youth (Das Theater der Jugend)

On the occasion of this tour, inspired by the German host theatre, the director Ion Coman, a legendary figure in the annals of the Romanian theatre world, applied to the local authorities for the name of the institution to be changed from The Piatra Neamţ State Theatre to The Theatre of Youth. On all the printed material for its tour in West Germany, the theatre appears as Das Theater der Jugend Piatra Neamtz – Rumänien, even though the formalities of the name change were only completed after the end of the tour. Decision no. 570 of 27 May 1967 of the Executive Committee of the People’s Council of Băcău Region states: ‘The Piatra Neamţ State Theatre is assigned the name of The Theatre of Youth.’

This short presentation of the beginnings of the Theatre of Youth relies for documentation on the Theatre’s archives and on the volume Teatrul Tineretului, Între Dragonul și Piațeta (The Theatre of Youth: Between the Dragon and the Piazzeta—Piatra Neamţ: Editura Asachi, 2010) by Gheorghe Bunghez, the fruit of passionate research and personal experience.

In the DNA

In its sixty years of existence, the Theatre of Youth has won renown as a launch pad for young actors, directors, theatre designers, and composers who have gone on to outstanding professional careers. It is perhaps no accident that many of the directors who have worked at the Theatre of Youth have later excelled in teaching: Ion Cojar and Cătălina Buzoianu were among the most influential teachers for whole generations of acting and theatre direction at the I.L. Caragiale National University of Theatre and Film in Bucharest; David Esrig is the founder of the Athanor Academy of Theatre and Film in Germany; Andrei Şeerban is a professor at Columbia University in the USA; and Radu Penciulescu is recognized as one of the most renowned teachers of acting in Sweden.

The incontestable period of glory of the Theatre of Youth was marked by the presence in the literary department team of Eduard Covali, Paul Findrihan, and Mircea Zaharia, who devised strategies for consolidating the troupe and affirming the identity of the institution.

Known in the theatre world of the pre-1989 period as ‘the Piatra Neamţ phenomenon’, and appreciated by the serious jokers of the time as ‘the best theatre in Bucharest’, the Theatre of Youth in Piatra Neamţ has served as a creative laboratory for whole generations of artists who have collaborated with the institution over the years: Constantin Cojocaru, Mitică Popescu, Dionisie Vitcu, Traian Stănescu, Virgil Ogășanu, Ștefan Radoff, Theodor Danetti, Boris Petroff, Valentin Uritescu, Cornel Todea, Lucian Giurchescu, Dinu Cernescu, Zoe Anghel Stanca, Ion Cojar, Iulian Vișa, Mihai Mădescu, Alexandru Lazăr, Alexa Visarion, Emil Mandric, Moni Ghelerter, Sanda Manu, Horațiu Mălăele, Florin Măcelaru, Constantin Ghenescu, Carmen Galin, Rozina Cambos, Hamdi Cerchez, Ion Fiscuteanu, Constantin Drăgănescu, Luminița Gheorghiu, Eugen Apostol, Coca Bloos, Ana Ciontea, Paul Chiribuță, Gelu Nițu, Simona Măicănescu, Gheorghe Dănilă, Victoria Rogin, Carmen Petrescu, Ion Muscă, Corneliu-Dan Borcia, Eugenia Balaure, Cornel Nicoară, Traian Pîrlog, Nicolae Scarlat, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Dragoș Buhagiar, Alexandru Tocilescu, Dragoș Galgoțiu, Alexandru Darie, Mihai Mănuțiu, Victor Ioan Frunză, Aurel Manea, Maria Teslaru, Liviu Timuș, Romeo Tudor, Oana Albu, Avram Birău, Mihai Cafrița, Claudiu Istodor, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Ioana Flora, Radu Afrim, Bogdan Talașman, Ana Maria Marinca, and many others.

 MISSION

The Theatre of Youth is a professional cultural institution, specializing in the staging of theatrical productions and interdisciplinary artistic activities, for which purpose the permanent company of actors collaborates with guest artists: outstanding directors, theatre designers, choreographers, actors, and visual artists of all generations. The mission of supporting theatre artists at the start of their career has been imprinted in the DNA of the institution since it started its activity in 1958. Through its programmes, the Theatre offers the public of Neamţ county, and of course not only them, quality productions that are varied, original, and nonconformist, and that invite the involvement and participation of audiences of all ages—from the act of reflecting on the theatrical production to co-creation, taking account of the new models of consumption that characterize the beginning of the twenty-first century.

 INSTITUTIONAL STATUS

The Theatre of Youth operates under Neamţ County Council, as a public cultural institution of county-wide importance with the purpose of promoting local and universal cultural-artistic values at national and international level, and initiating and carrying out cultural projects and programmes in the field of formative-artistic education.

LOCATION

The Theatre of Youth is situated at the heart of the city of Piatra Neamţ, very close to the old centre, where the architectural complex known as the Foundation of Stephen the Great is preserved, consisting of the Church of Saint John the Baptist, the Bell-Tower, and the Princely Court. For locals and visitors alike, the Theatre building is an important reference point. The institution benefits from surroundings rich in local cultural landmarks, as, out of the sixteen distinct museums in the Neamţ County Museum Complex, the city is home to eight: the History and Archaeology Museum, the Art Museum, the Ethnography Museum, the Cucuteni Eneolithic Art Museum, the Natural Sciences Museum, the Calistrat Hogaş Memorial Museum, the Lascăr Vorel Art Gallery, and the Princely Court Exhibition.

TT MANAGERS

Gianina Cărbunariu este regizor dramaturg, născută în 1977 la Piatra Neamț. Este absolventă a Liceului Teoretic “Petru Rareș” din Piatra Neamț (1996), urmează cursurile Facultății de Litere din București (1996 – 2000) și este absolventă a Facultății de Teatru, secția Regie de Teatru (2004) și a Masterului de scriere dramatică la UNATC I.L Caragiale București (2006). Își susține teza de doctorat în 2011, la UNATC I.L Caragiale, cu lucrarea “Regizorul dramaturg” (Magna Cum Laude).
Ca regizor și dramaturg colaborează după 2004 cu teatre de stat sau independente din România: Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, Teatrul Mic, Teatrul Odeon, Teatrul Luni, Teatrul Act din București, Fabrica de Pensule, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, precum și cu teatre din străinătate: Kammerspiele Theater Munchen, Emilia Romagna Fondazione (ERT), Royal Court Londra, Schaubuehne Berlin, Royal Dramatic Stockholm etc.
În România a prezentat spectacole în Festivalul Național de Teatru I.L Caragiale, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Dramaturgiei Românești de la Timișoara, Festivalul Internațional pentru public tînăr de la Iași, Festivalul internațional TESZT de la Timișoara, Festivalul de teatru scurt de la Oradea, Festivalul Comediei București, Festivalul Temps d’Image de la Cluj etc.
Spectacolul Solitaritate, o co-producție a TNRS Sibiu, a Festivalului Avignon și a Teatrului Național din Bruxelles, a fost prezentat în selecția oficială a Festivalului Avignon în 2014. Tot în selecția oficială a Festivalului Avignon, în 2016, a fost prezentă ca autoare a textului Tigrul, produs de Royal Dramatic din Stockholm si compania suedeză Jupither&Josephsson.
Alte participări în festivaluri internaționale: Bienala New Plays From Europe de la Wiesbaden (2004 și 2006), Wienner Festwochen, Festivalul TransAmeriques din Montreal, Festivalul Dialog Wroclaw, New Drama Budapesta, New Drama Moscova, LIFT Londra, Divadelna Nitra Slovacia, Festivalul Kontakt din Torun, Mladi Levi Lubliana, Festivalul de teatru de la Pecs, Festivalul internațional de la Valladolid, Festivalul internațional de la Limoges, Festivalul Premieres din Strasbourg, Festivalul Internațional de la Almada, Festivalul Internațional de la Liege etc.
Spectacolele sale au fost prezentate și în diferite turnee în teatre din străinătate: Teatrul de Stat din Freiburg, Teatrul Național din Bruxelles, Teatrul de Stat din Dresda, Teatrul Național din Praga, Trafo din Budapesta, Centrul Dramatic Național din Madrid, Centrul Wallonie-Bruxelles din Paris, Volksbuhne Viena, Centrul Onassis din Atena, HAU Berlin, TR Varșovia etc.
Scenariile Kebab, Stop the Tempo, Tigrul au fost traduse și jucate în diferite limbi (engleză, franceză, germană, suedeză, spaniolă, italiană, maghiară, poloneză, cehă, slovacă, sîrbă, bulgară, greacă, turcă, portugheză, japoneză, daneză). Piesele Stop the Tempo, Solitaritate, Kebab, Tigrul, Tipografic Majuscul, Poimîine alaltăieri au fost publicate de edituri precum Oberon Books, Actes Sud, Martin E. Segal Theatre Center Publications, Theater der Zeit, L’espace d’un instant etc.
A susținut ateliere de teatru pentru tineri profesioniști în țară și în străinătate (Atelierul de Dramaturgia Cotidianului la UBB Cluj, Masterul de Studii Teatrale de la Universitate Libre de Bruxelles și Universitate Royal Conservatory din Bruxelles, Programul de înaltă formare al ERT în Modena, New Text, New Theatre în Istanbul, Atelier pentru tineri actori și dramaturgi la Madrid, Atelierul de dramaturgie în cadrul Masterului de scriere dramatică al UNATC București). Între 2013 – 2015 a predat ca lector la Facultatea de Teatru a Universității Babeş – Bolyai din Cluj.
Premii și nominalizări (selecție): Premiul UNITER Cel mai bun spectacol al anului 2014 (pentru spectacolul De vînzare/For Sale – co-producție Teatrul Odeon și Teatrul de Stat din Hamburg), nominalizare la premiul UNITER Cel mai bun spectacol al anului 2016 (pentru spectacolul Artists Talk, co-producție Arcub și Piese Refractare), premiul special al Senatului Uniter (pentru spectacolul Tipografic Majuscul), premiul pentru cel mai bun spectacol și pentru regie la Festivalul Atelier din Sfîntu Gheorghe, premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de Comedie București (2014 și 2008), Premiul AICT (Asociația Internațională a Criticilor de teatru din România) în 2010, în 2008 și în 2004, iar în 2012 Premiul pentru Cel mai bun spectacol pentru Roșia Montană – pe linie fizică și pe linie politică (regie colectivă) la Festivalul Dramaturgiei Românești de la Timișoara etc.
În 2001, alături de Andreea Vălean, Radu Apostol și Alexandru Berceanu inițiază proiectul dramAcum, proiect de sprijinire a dramaturgiei contemporane românești prin concursuri, traduceri și producții de spectacole. Este președintă a Asociației Piese Refractare.

(Născut pe 22 iunie 1955, Comănești, Bacău)

2006 – 2017: director general Teatrul Tineretului Piatra Neamț
1997 – 2006: actor Teatrul Odeon București
1981-1997: actor Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Bursă de studii: Summer Acting Programme Alumni Course, Royal National Theatre, London (1992)

PREMII OBȚINUTE:
Premiul Special al juriului - spectacolul ORFANUL ZHAO - Festivalul Naţional „I.L. Caragiale“ (1996)
Cel mai bun spectacol - ORFANUL ZHAO - acordat în cadrul Galei UNITER (1995)
Cel mai bun spectacol la Festivalul Internațional de Teatru Piatra Neamț pentru ANTIGONA (1996)
Cel mai bun spectacol pentru copii la Festivalul Internațional de Teatru Piatra Neamț pentru spectacolul JUCARIA DE VORBE (1996)
Cel mai bun spectacol al anului (Premiul oferit de Asociația Oamenilor de Teatru și Muzică) - PITICUL DIN GRĂDINA DE VARĂ (1986)

(Născut pe 20 octombrie 1938 la Câmpia-Turzii)

Acum, după ce au trecut atâţia ani, totul pare simplu.
Trăiam cu autofinanţarea deasupra capului. Între sute de panouri cu protecţia pădurilor şi câteva numere pe an din “Zig-Zag” (surse de completare ale nimicului pe care-l primeam cu “generozitate” de la stat), ne-am străduit să facem spectacole adevărate, de teatru cinstit. Niciodată nu am simţit spectatorii aşa de aproape de noi şi de problemele noastre ca atunci! Au fost şi performanţe, au fost şi neîmpliniri dar memoria sufletului reţine doar lumina!.
Lumea venea la teatru, spectacolul era pentru ei o sărbătoare, simţeam că spectatorii au nevoie de noi. Am muncit mult dar am şi fost răsplătiţi pe măsură: aplauzele miilor de spectatori care umpleau sălile teatrului! A fost frumos!

(Născut pe 30 martie 1943, la Sibiu)

După extraordinara bucurie de a fi jucat, pe scena Teatrului Tineretului alături de colegi precum Horaţiu Mălăele sau Maia Morgenstern, după privilegiul de a fi lucrat cu regizori precum Andrei Şerban, după satisfacţia de a fi “trăit” în decorurile imaginate de Mihai Mădescu, nu-mi mai rămâne decât să visez…
Să visez că retrăiesc acele spectacole.
Şi, mai ales, să visez că reuşesc, învăţând din reuşitele şi nereuşitele predecesorilor mei, să creez cele mai bune condiţii pentru ca, din rândurile tinerilor mei colegi de acum, să poată apărea alţi actori, regizori şi scenografi de talia celor cu care am crescut.
Dar, cum visul mai ia şi forma coşmarului, mai “visez”, uneori, şi o tranziţie devenită tradiţie.
Şi atunci mă încăpăţânez să văd în Bogdan Talaşman un nou Horaţiu Mălăele, în Ioana Flora o nouă Maia Morgenstern, în Vlad Massaci un nou Andrei Şerban. Să fie oare un vis?
Sunt artişti prin venirea cărora teatrul şi-a refăcut nu numai tinereţea – 80 % dintre actorii noştri sunt foarte tineri – ci şi potenţialul prospectiv, gustul pentru riscul estetic, curajul de a căuta drumuri noi. Sunt, acestea, premisele unui teatru viu şi necesar, un teatru pe care publicul nemţean, format de-a lungul a 40 de ani de bucurii şi tristeţi, îl merită cu prisosinţă.

(Născut pe 26 august 1940 la Bucureşti)

Teatrul Tineretului şi-a căştigat în ani o solidă şi binemeritată faimă. Divinitatea TEATRULUI şi-a pogorât harul asupra acestui loc şi l-a binecuvântat.
Ceea ce este minunat şi mai mult decât evident, este că ori de câte ori i s-a prevăzut declinul T.T a renăscut – mai tânăr şi mai proaspăt ca niciodată.  Pentru că “harul” a fost de regulă harul atâtor minunaţi artişti care au debutat şi au purtat mai departe faima locului unde totul se poate.
Ar fi nedrept să nu amintim că, mai mult decăt orice, totul a fost posibil pentru că T.T. a ştiut, de la bunul său început şi de la neuitatul Ion Coman, să creeze un public de teatru. Iar Măria Sa Publicul nemţean şi-a iubit Teatrul şi nu l-a părăsit niciodată.
În afara a cel puţin câteva spectacole care mi-au marcat cariera de regizor vreme de aproape două decenii, T.T. mi-a prilejuit debutul … managerial.
Momentul era de cumpănă. Nu doar pentru T.T. ‘Schimbarea” bulversa tot şi toate cele. M-am înhămat la carul nemţean al lui Thespis din dragoste pentru T.T. şi nu pentru că mi-am dorit să mă aşez în scaunul celui care dă porunci. În cei câţiva ani în care m-am străduit să refac ceea ce părea o clipă că se destramă, am uitat adesea că am o meserie. Am părăsit scaunul care ţi se aşează cu nebănuită greutate pe umeri, cu liniştea celui care a realizat ce şi-a propus: un Teatru al Tineretului în care să predomine tinerii, un Teatru al Tineretului care să reintre în competiţia naţională, un Festival internaţional pe măsura faimei dobăndite în ani.
Mai presus de toate, însă, T.T. rămâne pentru mine locul unde am trăit aventura Proştilor sub clar de lună, a Piticului din grădina de vară, a unui Bine Mamă, dar ăştia povestesc în actul doi ce se întâmplă în actul întâi! Şi amintirea scumpă a câtorva ce nu mai sunt: Traian Pârlog, Pufi Măcelaru, Ion Muscă, Constantin Florescu.
La mulţi ani T.T. !

(Născut pe 10 mai 1947 la Mogoşeşti, Iaşi)

Faţă de foştii şi, probabil, pentru o bună bucată de vreme, viitorii directori ai Teatrul Tineretului m-am bucurat de privilegiul de a prinde minunata pălitură de stat din decembrie 1989. Aceasta a însemnat nu doar faptul că în locul autobuzului aşteptat de câţiva ani am recepţionat în curte vreo două tanchete sovietice, ci şi acela că -luându-şi F.S.N-ul în cap- tânăra şi valoroasa trupă a teatrului a hotărât să renunţe pentru eternitate la compromisuri şi nu a acceptat să prezinte la public un Goldoni, primul spectacol post-decembrist al T.T.-ului.
Existau o stare de surescitare şi un uragan de inconştienţă provocate de prezumtivul gust al libertăţii care ne făceau să credem că vom gândi şi lucra altfel.
Din păcate, din toamna lui ‘90, teatrul a rămas cu vreo 10 actori şi o singură actriţă, cei mai tineri fiind ademeniţi de mirajul lui Andrei Şerban şi cel al Capitalei; din păcate, de atunci şi până astăzi – T.T. dar şi alte teatre –  au scos spectacole mai proaste decât “Cafeneaua”.
În condiţiile în care institutele de teatru nu scoteau, la Bucureşti şi Târgu Mureş, mai mult de 15-20 de absolvenţi, şi mirajul Bucureştiului lucra din plin, singurul lucru logic pe care îl putea face T.T. era cel al abordării unei politici de temporizare: producerea unor spectacole care să menţină treaz cel puţin interesul publicului, şi reluarea tradiţionalului Festival de Teatru pentru Tineret şi Copii într-o formulă nouă, incitantă, posibil internaţională. Au urmat astfel “GARDEN PARTY” – primul Havel în România, un GORIN şi, din partea regizorului teatrului, o propunere care sfida orice logică: “O SCRISOARE PIERDUTĂ”. A triumfat lipsa de logică.

(Născut pe 20 octombrie 1938 la Câmpia-Turzii)

Acum, după ce au trecut atâţia ani, totul pare simplu.
Trăiam cu autofinanţarea deasupra capului. Între sute de panouri cu protecţia pădurilor şi câteva numere pe an din “Zig-Zag” (surse de completare ale nimicului pe care-l primeam cu “generozitate” de la stat), ne-am străduit să facem spectacole adevărate, de teatru cinstit. Niciodată nu am simţit spectatorii aşa de aproape de noi şi de problemele noastre ca atunci! Au fost şi performanţe, au fost şi neîmpliniri dar memoria sufletului reţine doar lumina!.
Lumea venea la teatru, spectacolul era pentru ei o sărbătoare, simţeam că spectatorii au nevoie de noi. Am muncit mult dar am şi fost răsplătiţi pe măsură: aplauzele miilor de spectatori care umpleau sălile teatrului! A fost frumos!

(Născut pe 26 octombrie1936 la Poiana Sărată, Bacău)

REMEMBER
Eu şi T.T.

Am fost un privilegiat!: din cei 40 de ani de teatru profesionist la Piatra Neamţ, timp de două decenii am fost implicat în viaţa şi activitatea acestuia, din care, 5 ani, trei luni şi douăzeci de zile ca director.
La 1 decembrie 1980, cunoşteam activitatea spectacologică de peste un veac la Piatra Neamţ, cunoşteam unele din spectacolele promoţiilor de aur din cei trei ani de funcţionare ca secţie a Teatrului din Bacău şi din anii ce au urmat, dar, mai ales cunoşteam pe cei trei înaintaşi de marcă în făurirea destinelor acestei instituţii: Ioan Coman, Eduard Covali şi Emil Mandric. Frumoasă tradiţie, dar şi grea povară accentuată de un interregnum artificial şi fără rost, la care se adăugau vremurile … 1980…
Teatrul era preţuit nu numai de critica de specialitate şi publicul din ţară, ci era cunoscut şi apreciat din Peninsula Italică până în Peninsula Iotlanda.
Ce trebuia să fac?, ce se mai putea să fac? Multe: curăţenie, reparaţii, dotări, ateliere, depozite, “autofinanţare” (panouri cu îndemnuri pentru protecţia pădurilor, discotecă) … dar, mai ales teatru!
Şi, din nou, ECHIPA T.T. şi-a intrat în ritmul ei inconfundabil cu: Cornel Nicoară (actor şi director adjunct), regizorii Eduard Covali, Nicolae Scarlat şi Alexandru Dabija şi alţi valoroşi colaboratori, scenografii Mihai Mădescu şi Vasile Jurje, secretarii literari Paul Findrihan şi Mircea Zaharia. Acestora li s-au adăugat corpul tehnic şi personalul de producţie, scenă, pază şi întreţinere şi … toţi prietenii teatrului.
Rezultatele: 35 de premiere, reluarea Festivalului de teatru, primele publicaţii periodice ale T.T. primele 4 volume despre activitatea T.T., despre care regretatul Valentin Silvestru spunea că, laolaltă, constituie cel mai valoros corpus de documente despre activitatea unui teatru din Romania, arhiva dosarelor artistice ale tuturor spectacolelor, turnee, festivaluri, premii … Ne-am implicat în “stagiunile simfonice permanente”, “vacanţele muzicale”, “Petrodavae musici dies”, festivalurile internaţionale de poezie, expoziţii de artă şi de carte, etc.
Prima stagiune (1980-1981) s-a încheiat cu marele succes, “Dragonul”, de Ev. Svartz în regia lui Victor Ioan Frunză, iar ultimul spectacol al directoratului a fost “Piaţeta” de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete. Dar cine poate uita spectacolele “Jucăria de vorbe” al lui Alexandru Dabija, “Piticul din grădina de vară” în regia lui Nicolae Scarlat, “Anotimpuri teatrale” al lui Eduard Covali, cărora cu bucurie le adăugăm spectacolele realizate de Mircea Cornişteanu, Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, dar şi spectacolele semnate de Laurenţiu Ulici sau de Irrena Bucenie din Vilnius, ca şi celelalte încă 25 de titluri din repertoriul Stagiunilor, poate inegale ca valoare, dar de bună credinţă şi cu devotament pentru spectatori.
Dar, toate cele menţionate, ca şi multe altele, nu se puteau realiza dacă în creuzetul de platină al scenei T.T.  n-ar fi ars până la incandescenţă artişti – oameni ca Adria Pamfil-Almăjan, Carmen Petrescu, Sibila Oarcea, Eugenia Balaure,, Carmen Galin, Simona Măicănescu, Oana Pellea, Ana Ceontea, Coca Bloos, Maia Morgenstern sau Cornel Nicoară, Corneliu-Dan Borcia, Mitică Popescu, Traian Pârlog, Florin Măcelaru, Puiu Dănilă, Horaţiu Mălăele, Ioan Muscă, Gelu Apostol, Boris Petroff, Constantin Ghenescu şi mulţi alţii pe care, fără a-i uita, spaţiul nu îmi permite să-i amintesc.
Unii au trecut în lumea umbrelor şi avem datoria să nu-i uităm, celorlalţi care suprevieţuiesc evenimentului aniversar, trebuie să le dorim sănătate şi noi succese în lumina reflectoarelor de pe scenele de frunte ale ţării.
Tuturor, trebuie din nou să le mulţumesc în numele meu şi al celor care i-au preţuit. Fără ei T.T. nu ar fi existat. Fără T.T. viaţa artistică a ţării ar fi fost mult mai săracă.
Trec zilnic prin faţa acestui templu, intru cu modestie destul de rar în el, dar cu convingerea că municipiul Piatra Neamţ va şti să preţuiască şi să dezvolte în autentică democraţie, această de nepreţuit scenă, spre gloria viitoare a culturii româneşti.
Dar despre rolul meu, în perioada la care m-am referit? Dacă nu de om de profesie artistică, cu siguranţă de om de cultură care a încercat să găsească, şi, l-a găsit, un echilibru cât de fragil între aspiraţiile artei şi vitregia vremurilor. Atât!

11.09.1998  Gheorghe Bunghez

(Născut pe 4 februarie 1937, Bălţi)

… Îl cunoşteam bine, din studenţie, din anii când strălucise pe băncile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”, ca unul dintre cei mai buni ucenici în ale criticii. Dar scena îl fascina încă de pe atunci şi, după o scurtă perioadă dedicată comentariului teoretic la revista “Teatrul”, s-a avântat cu extraordinară energie în profesia atât de dificilă a regiei. Venea din lumea condeiului cu o solidă pregătire umanistă şi cu un respect profund faţă de cuvânt şi de misterioasa creaţie a actorului.
S-a format ca student în perioada când crezul tuturor celor ce erau legaţi de scenă devenise studiul lui Liviu Ciulei “Teatralizarea picturii de teatru” (publicat în revista “Teatrul” nr.2 din iunie 1956), iar noţiunea de “reteatralizarea teatrului” introdusă de Radu Stanca două luni mai târziu, era pe toate buzele. Fanatic apărător al teatrului experimental, al înnoirilor, Emil Mandric şi-a ales însă un drum propriu: promovarea piesei contemporane româneşti şi îmbogăţirea repertoriului cu cele mai bune lucrări străine recente.
… Dacă piesa românească sau premierele pe ţară cu lucrări importante din dramaturgia universală –  precum Zoo sau asasinul filantrop de Vercors, Priveşte, înger, către casă de Ketty Frings, după romanul lui Thomas Wolfe (Ploieşti, 1965, respectiv 1967), Vara trecută la Ciulimsk de Vampilov (Piatra Neamţ) –  sunt definitorii pentru activitatea lui Emil Mandric, tot atât de definitorie este şi prezenţa sa pe cele mai multe scene ale ţării.
A fost pur şi simplu neobosit. N-a cunoscut nici o clipă odihna. A condus, cu ştiinţă de bun manager, Teatrul din Ploieşti, Teatrul “Ion Creangă” din Bucureşti, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, dar mai ales a lucrat, montând cu dăruire, cu talent, cu sensibilitate, zeci şi zeci de spectacole. Puţine sunt teatrele unde nu a lucrat şi puţini actorii care să nu-i datoreze roluri frumoase, pasionante. În afară de D.R.Popescu, autor pe care l-a admirat, realizându-i câteva premiere absolute (Muntele, de pildă, la Piatra Neamţ), a ţinut foarte mult şi la Horia Lovinescu – din creaţia căruia a montat, la Ploieşti, Petru Rareş şi Al patrulea anotimp – , pentru a nu mai vorbi despre Teodor Mazilu, căruia i-a rămas credincios toată viaţa.
Fiind un bun şi sincer prieten al actorilor, a căutat pentru ei roluri complexe, punând în scenă remarcabile spectacole cehoviene, precum Trei surori (Piatra Neamţ).
Nu i-am văzut toate montările şi nici nu aş fi putut, pentru că Emil Mandric a lucrat enorm şi în multe oraşe. A lucrat până în ultima clipă a vieţii, sfârşită la 60 de ani, pe scena Teatrul Tineretului unde punea în scenă “Pădurea” de A.N.Ostrovski. O viaţă din care mai mult de patru decenii au fost dăruite, fără preget, teatrului.
Ileana Berlogea
Text preluat din “Teatrul – azi” nr. 1-2/1998

(Născut pe 11 septembrie 1930, Orhei)

Întrebat şi rugat fiind să răspund în scris (întrebările le-am reformulat cu aproximaţie) “ce-am făcut ca director de teatru, ce am visat şi ce am realizat”, cam o zi şi ceva am fost descumpănit. Mi-am revenit oarecum, m-am uitat înapoi şi am vorbit singur: n-am înţeles întrebarea.
N-aveam cui să-i spun lucrul ăsta. Interlocutorul nu era lângă mine.
În primul teatru unde am fost angajat, doi ani am îndeplinit sarcinile de pictor executant şi butafor. Patru ani am făcut studii – teatrale. După un interludiu de trei ani, am fost angajat la teatrul din Piatra Neamţ unde am petrecut treizeci şi unu de ani fiind rând pe rând pictor executant, secretar literar, director, regizor artistic, director adjunct cu probleme artistice, consilier artistic. Am petrecut în teatru treizeci şi şapte de ani.
Aţi observat desigur că am insistat pe cuvântul “petrecut”. Aşa a şi fost.
De la prietenul meu Ion Coman – cel mai bun director al teatrului – am învăţat să stau “la instituţie” de dimineaţă până seara târziu. Nu vă speriaţi: n-am bătut cuie, nu mi-au curs sudorile, nu mi-am stors creierii, n-am pilit cătarea. Am stat şi m-am distrat cu actorii şi cu alţi artişti la fel de importanţi jucându-ne “de-a teatrul’.
Nu ştiu dacă am învăţat teatru. Eu am trăit în EL şi n-aş putea jura că nu aici m-am născut.
“Ce am visat?”
Iartă-mă Calderon, “el teatro es un sueńo”. E un vis în care visezi. Important este ca atunci când te trezeşti să nu priveşti pe fereastră: că-l uiţi.
“Ce am realizat?”
Împreună cu Ion Coman un teatru în Piatra Neamţ.
“Dacă am avut eşecuri?” (ultimile două întrebări îmi aparţin)
Slavă Domnului ! Aş putea să adaug că eşecul înseamnă o pauză de gândire, o încărcare a bateriilor, un “reculer pour sauter”. Dar nu e adevărat.
Teatrul nu trăieşte din eşecuri ci din succese.
Cu ce pot să mă laud?

Cu puţin timp în urmă am primit vizita unui fost actor al teatrului şi “depănând” amintiri …
“Dragă Edi, lasă festivalurile, premiile, saloanele artistice şi teatrul ca modul cultural… Vreau să-ţi spun că pe timpul directoratului tău era o bucurie să venim la teatru şi un regret când trebuia să-l părăsim”.

Mulţumesc Ţâcă!
Ed. Covali

(Născut pe 26 august 1925 în comuna Pocreaca,  jud. Iaşi)

DIRECTOR, ŞEF DE SECŢIE PIATRA NEAMŢ: IANUARIE 1959– AUGUST 1961
DIRECTOR, TEATRUL DE STAT PIATRA NEAMŢ: AUGUST 1961 – AUGUST 1965
DIRECTOR TEATRUL TINERETULUI PIATRA NEAMŢ: AUGUST 1965 – DECEMBRIE 1969

“Ion Coman a fost cel mai de seamă slujitor al teatrului românesc, un intuitiv cu o mare experienţă, un artist al funcţiei de director pentru care pasiunea a fost singura raţiune de existenţă, un om cu un simţ teatral percutant, un îndrăgostit de teatru şi de slujitorii lui, un excelent organizator, animator, conducător. Nu avea grandomanii, însă avea mândrie că se află în fruntea unui teatru care era lăudat şi apreciat şi pentru care se străduia să facă totul pentru a-şi desăvârşi opera. El era posesorul argumentelor concrete care uimea de admiraţie pe oricine şi nimic nu părea de nerealizat sub iniţiativa sa.
Teatrul Tineretului a fost capodopera lui cu care a fermecat o ţară şi o lume întreagă”.

ALEXANDRU LAZĂR

DIRECTOR, ŞEF DE SECŢIE PIATRA NEAMŢ: AUGUST 1958 – IANUARIE 1959

„Avea plete albe şi întreaga lui făptură radia blândeţe şi omenie. Îşi spunea TĂTUCU şi tocmai atunci făcuse 40 de ani de teatru dintre care mai mult de jumătate la Teatrul Naţional din Iaşi. El i-a primit pe tineri şi i-a luat sub aripa lui ocrotitoare dirijându-i şi având grijă de toate doleanţele lor: roluri, case, cantină. El ne era tuturor un exemplu de disciplină şi discernământ. Era un excelent actor de comedie clasică şi cine a conlucrat cu el nu poate decât să-i poarte o plăcută amintire a omului modest şi ponderat, bun sfătuitor şi îndrumător, mereu corect şi cinstit, iubit de colegi şi apreciat de public.”

Alexandru Lazăr