Teatrul Tineretului Piatra-Neamț

ANUL DISPĂRUT. 1996

De:
Peca Ștefan

Distribuția:
Georgiana, Sora mică, Actriţă – Aida Avieriţei
Tatiana, Carmen, Sora mare, Actriţă – Cătălina Bălălău
Matei, Manole, Actor – Emanuel Becheru
Graţiela, Actriţă – Sabina Brânduşe
Elena, Actriţă – Nora Covali
Stănică, Maricel, Actor – Valentin Florea
Viorica, Actriţă – Corina Grigoraş
Speranţa, Actriţă – Ecaterina Hâţu
Vladimir, Nicu, Actor – Florin Hriţcu
Marian, Silviu, Actor – Dragoş Ionescu
Zefir, Ilie, Actor – Andrei Merchea Zapotoţki
Actriţa japoneză, Roxana, Actriţă – Sonia Teodoriu

Regie: Ana Mărgineanu
Scenografie: arh.Gabi Albu
Coregrafie: András Lóránt
Asistent coregrafie: Deak Orsolya
Video-design: Cinty Ionescu
Sound-design: Cinty Ionescu şi arh.Gabi Albu
Afiş şi ilustraţii în caietul program: Jonathan Wise

Un concept PopUP Theatrics
Fotografii: Constantin Aciobăniței

Tandemul creator Ana Mărgineanu/ Peca Ştefan, cunoscut publicului pietrean pentru spectacolul de succes 5 minute miraculoase în Piatra Neamţ, revine pe scena TT, cu un spectacolul Anul dispărut. 1996 – parte a unei trilogii.
Ana MĂRGINEANU: „Proiectul Anul Dispărut îşi propune să recupereze simbolic trei ani din ultimele trei decenii: anii ’80, ’90 şi ’2000. Am iniţiat acest proiect sperând că, dacă ne amintim unde am fost, ne va fi mai uşor să înţelegem unde suntem şi spre ce ne îndreptăm. Ne-am propus să investigăm aceşti ani dintr-o micro-perspectivă. În loc să căutăm în arhive, am luat interviuri membrilor echipei artistice şi tehnice a fiecărui spectacol, rezultatul fiind un punct de vedere extrem de personal asupra anului respectiv: anul X, aşa cum ni-l amintim noi, cei care facem spectacolul. Primul an ales în proiect a fost 1989, spectacolul având premiera în 2015 la Teatrul Mic Bucureşti. Acum, în 2016, al doilea spectacol din proiect, analizând anul 1996 (şi, prin extensie, sălbaticii şi inocenţii ani ‘90) vă este prezentat de către Teatrul Tineretului. Urmează să alegem unul dintre anii primului deceniu din 2000, pentru a încheia trilogia noastră şi micro-exerciţiul de memorie.”
Peca ŞTEFAN: „Anul 1996 – un an paradoxal, în care totuşi s-a sperat. Însă a fost extrem de interesant să aflăm detaliile care recompun anul dincolo de această speranţă: naivitate, inocenţă, puritate, prospeţime, iubire, dar şi lipsă de reguli, lipsă de moralitate, violenţă, abuz, ilegalitate. În Anul Internaţional al Copilului, abuzurile împotriva copiilor erau frecvente şi văzute ca normalitate. Este aproape ironic că mai mulţi dintre cei cu care am vorbit, copii pe atunci, au avut tentative de a fugi de acasă. De asemenea, abuzurile şi violenţa împotriva femeilor se regăsesc într-un număr relevant de relatări. Bătaia ca desprinsă din Rai e o mentalitate regăsită frecvent, iar unele poveşti par desprinse din Ştirile de la ora 5. De asemenea, în anul internaţional al luptei pentru eradicarea sărăciei, sărăcia domneşte într-o ţară marcată de disponibilizări şi privatizări la preţuri derizorii.
Câte ceva din toate acestea se regăsesc în piesa Anul dispărut.1996. Am avut norocul să scriu pentru foarte mulţi actori tineri şi talentaţi, majoritatea noi membri ai trupei Teatrului Tineretului, despre o democraţie care-şi trăieşte, iresponsabil, tinereţea. 1996 rămâne un an emblematic pentru cum arată societatea noastră azi. Sunt fascinante asemănările cu ceea ce trăim în prezent, deşi contextul nu mai este acelaşi. Dar poate cea mai importantă constantă este că speranţa mai trăieşte şi în ziua de azi.”
Surpriza, ca tonic al vieţii şi element esenţial în teatru, îi va introduce pe spectatori, în mod concret în spaţiul de joc. Scurte scene, desfăşurate în paralel cu poveştile de pe scena mare, vor fi jucate în spaţii inedite pentru public: cabina de costume, fostul bar al teatrului şi o cabina de actori. Aceste scene paralele, de o emoţionalitate aparte, date atat de intimismul spaţiului de joc, dar şi pentru că dezvăluie în profunzime dramele din scenele desfăşurate în Sala Mare, sunt rezervate doar câtorva spectatori, selectaţi prin tragere la sorţi. (1 spectator pentru prima scenă, 6 pentru cea de-a doua şi 2 pentru ultima scenă paralelă)
Cu zâmbete şi răni vechi, neînchise, Anul dispărut.1996 este o oglindă ce ne reflectă mentalitatea, cu prejudecăţi, tare sociale, dar şi duioşii nemărginite, frumuseţea speranţei, care salvează încă lumea.