Teatrul Tineretului Piatra-Neamț

ALICE, al treilea spectacol marca Ada Milea la Teatrul Tineretului

Teatrul Tineretului Piatra Neamț anunță premiera ALICE, un spectacol-concert de Ada Milea, după Lewis Carroll.

După VISĂTORUL și AMINTIRI, Ada Milea revine la TT cu un nou spectacol bazat pe o carte celebră, dedicat unui public larg, format din copii, părinți și bunici, o invitație la dialog creativ între generații. „Aventurile Alisei în Țara Minunilor“ de Lewis Carroll este pretextul de la care pornește Ada Milea în construirea unei lumi în care râsul enorm e pigmentat de ironie. Mame autoritare și impulsive, iuți ca piperul, o regină obsedată de pedepsirea supușilor, pisici condamnate să trăiască după regulile oamenilor, materii școlare ciudate, ca Peștificarea, Broscărirea, Artele elastice sunt câteva dintre componentele unui joc în care absurdul amuzant ne scoate din obișnuințele noastre cotidiene și ne împrospătează curiozitatea.

„Autorul s-a jucat cu elementele realității vremurilor lui, iar noi am «împrumutat» de la el cele mai interesante personaje și ne-am jucat cu realitatea vremurilor noastre.“ (Ada Milea)

Reprezentațiile vor avea loc sâmbătă 23 noiembrie, ora 19.00 și duminică 24 noiembrie, ora 19.00, în Sala Mare TT.

ALICE

după Lewis Carroll

spectacol – concert de Ada Milea

cântece: Ada Milea

îmbunătățiri cântece: Corina Grigoraș și Paul Ovidiu Cosovanu

traducere din engleză: Florin Bican

 

scenografie: Alexandra Constantin

desene & animație: Paul Mureșan

light-design: Cristi Niculescu

piezo: Laurențiu Vescari

 

Distribuția:

Alice: CORINA GRIGORAȘ

Pălă: PAUL OVIDIU COSOVANU

Pisi: NORA COVALI

Regina: CĂTĂLINA EȘANU

Rabbit: ANDREI MERCHEA ZAPOTOȚKI

Hare: DRAGOȘ IONESCU

 

Recomandare: +7 ani

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email
Close Menu