Teatrul Tineretului Piatra-Neamț

„Nimic, dar parcă-mi vine să mor” / spectacol gãzduit

Luni, 17 iunie, de la ora 19.00, Teatrul Tineretului găzduiește spectacolul „Nimic, dar parcă-mi vine să mor”, produs de Cie 4.0 împreună cu Asociația Arena și Le Scrupule du Gravier si prezentat în cadrul Sezonului România-Franța 2019.

Singură în mijlocul deșertului, o femeie se târăște încet, foarte încet. Ține în brațe o bucată de cârpă înfășurată. Îi vorbește parcă pentru a-și face curaj în încercarea disperată de a găsi un sens în mijlocul deșertului nesfârșit. Solul arid îi arde genunchii iar aerul uscat este populat cu halucinații, cu figuri din trecut care o vizitează și uneori parcă o încurajează. De la satele distruse la taberele de refugiați, și de acolo în exil, spectatorul încearcă să urmărească o mama alături fiica ei și relația lor fuzionala si parca imposibilă într-o lume de după război. Toată lumea este vinovată în această poveste complexă și tulburătoare, în care fiecare personaj trebuie să se confrunte cu amintirea și uitarea – a Istoriei şi a naraţiunii proprii.

Spectacol în limba română și în limba franceză, cu supratitrare

Regie : Vlad Chiriță
Text : Vlad Chiriță, Valentina Zaharia
Coregrafie : Cristian Nanculescu

Distribuție : Valentina Zaharia, Maxime Touron, Julien Tanner, Aboubacar Ladji Yattabari, Mihai Vasilescu, Cristian Nanculescu

Muzică : Matías Elichabere
Dramaturgie : Lucas Faugère
Light & Sound design : François Mallebay
Manager Proiect : Doina Dogăroiu

Producție : Cie 4.0 împreună cu Asociația Arena și Le Scrupule du Gravier
Co-producție : Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Montévidéo (Marseille), Le Colombier (Magnanville), Théâtre de Ménilmontant (Paris), Centrul National al Dansului (București)
Co-organizatori : Teatrul Odeon (București), Casa Tranzit (Cluj-Napoca), Teatrul Tineretului (Piatra Neamț), Teatrul Andrei Mureșanu (Sf. Gheorghe), Fabrique Ré-Evolution (Tălmaciu)

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani

INTRAREA este LIBERĂ, pe bază de invitație care se poate procura de la agenția Teatrului Tineretului
Program Agenție Teatrală:
Luni-Vineri: 11-12 și 16-19
Sâmbătă- Duminică: 16-19
Telefon: 0233 211.036, 0752149735
E-mail: rezervarebiletett@gmail.com

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on email
Close Menu